În mai, Mercedes a vândut mai mult decât Audi

În luna ianuarie 2010, Audi a reuşit pentru prima oară să devanseze Mercedes Benz ca vânzări. În mai, însă, Mercedes şi-a luat revanşa, în plus apropiindu-se foarte mult de BMW, liderul de vânzări al trio-ului de mărci germane premium.

În mai, Mercedes a vândut mai mult decât Audi În mai, Mercedes a vândut mai mult decât Audi

Din punct de vedere al vânzărilor pe plan mondial, Mercedes sesituează în urma rivalului din Munchen, BMW. Ba mai mult, în primultrimestru al acestui an, Mercedes Benz s-a văzut "aruncat" pe atreia poziţie a clasamentului de celălalt competitor german, Audi,care a reuşit să devanseze marca din Stuttgart cu aproape 20.000de unităţi.

Iată că, în luna mai, Mercedes Benz pare să-şi revină,surclasând Audi cu 6.500 de unităţi. Faţă de BMW, MercedesBenz a fost umăr la umăr în mai, bavarezii având vânzări mai maricu doar 375 de maşini.

Evoluţia bună a Mercedes se datorează, în principal,boom-ului de vânzări de pe piaţa chineză: germanii auînregistrat o creştere de 121% faţă de luna mai a lui 2009, acumfiind comercializate 11.500 de maşini. Prin comparaţie, Audi acrescut cu numai 40%, dar a vândut peste 17.000 de unităţi.

În acest moment, dacă luăm în considerare primele 5 luniale lui 2010, Audi se menţine în faţa Mercedes Benz, la odiferenţă de peste 12.000 de unităţi. Firma din Ingolstadt, deşi aînregistrat recorduri de vânzări pe piaţa chineză, are debeneficiat mai mult de pe urma creşterii neaşteptate a vânzărilorpe piaţa americană, care era până acum dominată de BWM şiMercedes.

În ce priveşte Mercedes, vânzările bune ale mărcii sedatorează în principal celor două game superioare de berline,E-Class şi S-Class. În primul caz, s-au vândut 17.700 demodele (creştere de 39% faţă de mai 2009), iar în al doilea caz,limuzina de lux germană a convins 5.700 de clienţi, mai mulţi cu41% faţă de mai 2009.

Pentru Mercedes Benz este cu atât mai îmbucurător faptul căaceste două game au înregistrat vânzări mai bune decâtconcurenţa directă din curtea bavarezilor: Seria 7 s-avândut în doar 4.500 de unităţi, cu peste 1.200 mai puţin decâtS-Class, iar noul Seria 5 a avut 13.700 de comenzi, mai puţin decâtE-Class.

Toţi cei trei jucători germani premium se aşteaptă la o creştereserioasă a cererii în a doua jumătate a lui 2010, aşteptărilepentru un final de an foarte bun fiind dintre cele mai optimiste.Totuşi, până atunci lupta rămâne deschisă, nefiind clarcine va termina anul pe locul întâi. Deocamdată, Mercedespare să treacă printr-un reviriment interesant.

Pariurile rămân deschise. Cine credeţi că va fi lider la finalulanului?