Încă o marcă italiană revine pe scena industriei auto

ATS, o firmă auto italiană care a funcţionat doar doi ani în a doua jumătate a secolului trecut, a anunţat că va reveni în industria auto cu două noi modele – o maşină de curse şi o maşină care reinterpretează formele ultimului model produs de ATS.

Încă o marcă italiană revine pe scena industriei auto Încă o marcă italiană revine pe scena industriei auto

După ce Ermini şi-a anunţat revenirea, ATS, o marcă auto italiană care şi-a trăit gloria în urmă cu aproape 50 de ani, revine în lumina reflectoarelor cu două noi modele.

Primul dintre ele se numeşte 2500 GT şi este o reinterpretare a modelului cu acelaşi nume care a fost prezentat în timpul Salonului Auto de la Geneva în anul 1963. Atunci, 2500 GT a fost una dintre primele maşini din lume cu motorul amplasat central, iar unitatea montată a fost un V8 de 2,5 litri care dezvoltă 210 cai putere şi care propulsa maşina până la o viteză maximă de 241 km/h.

În 1964, anul închiderii mărcii, ATS a scos la vânzare şi un model mai puternic cu 50 de cai putere şi mai uşor, denumit 2500 GTS. În total, au fost construite mai puţin de 15 maşini.

Noul 2500 GT va avea parte de un şasiu tubular îmbrăcat în panouri de caroserie din fibră de carbon. Motorul cu patru cilindri de provenienţă Cosworth va fi amplasat central şi va produce aproximativ 500 de cai putere, în timp ce greutatea maşinii va fi de doar 980 de kilograme.

Al doilea model plănuit de ATS e destinat circuitului şi a fost denumit Sport 1000. Potrivit italienilor, acest model va fi dedicat pasionaţilor de curse, dar va fi omologat şi pentru circulaţia pe drumurile publice.

ATS, sau Automobili Turismo e Sport, a fost fondată în 1962 de către inginerul Carlo Chiti, în colaborare cu Romolo Tavoni şi Giotto Bizzarrini. Cei trei, împreună cu alţi trei bărbaţi şi cu tehnicienii echipei de Formula 1 Ferrari, au pus bazele acestui proiect cu scopul de a combate succesul Scuderia Ferrari. Banii pentru cercetare şi dezvoltare au venit de la contele Giovanno Volpi, un om de afaceri din Veneţia, care era deja deţinătorul mărcii Scuderia Serenissima şi un client al lui Ferrari.