iX3 Concept, primul model pur electric al mărcii BMW – VIDEO

Autor: Marius Vișan 25 apr. 2018 Știri auto

BMW Group îşi continuă strategia de electrificare prin extinderea ofertei sale de mobilitate electrică către brandurile principale ale companiei. BMW iX3 Concept – prezentat în premieră la Auto China 2018 de la Beijing – oferă o avanpremieră a extinderii portofoliului de modele în aceste segment. Aceasta este o dovadă că model al mărcii BMW care va fi propulsat exclusiv electric va fi un Sports Activity Vehicle (SAV) veritabil şi fără compromisuri în ceea ce priveşte funcţionalitatea şi confortul.

În ceea ce priveşte electrificarea, BMW iX3 Concept joacă un rol-cheie ca ilustrare a noii abordări BMW Group de a duce integra sisteme de propulsie pur electric şi plug-in hybrid consecvent, la nivelul întregii game de modele. În acest sens, obiectivul BMW Group este realizarea unor arhitecturi flexibile care să permită integrarea oricărui sistem de propulsie – convenţional, hibrid sau electric, pe aceeaşi linie de fabricaţie, cu flexiblitate maximă de reglare a produţiei în funcţie de cerereile pieţei.

BMW iX3 Concept foloseşte cea de-a cincea generaţie a tehnologiei BMW eDrive. Un avantaj-cheie al acestei tehnologii de propulsie electrică a viitorului este reunirea motorului electric, a transmisiei şi a electronicii de putere într-o unitate nouă, distinctă. În plus, a cincea generaţie a sistemului de propulsie electrică include şi baterii noi şi mai puternice. Acest pachet nou de tehnologie aduce progrese considerabile în ceea ce priveşte caracteristicile de performanţă, autonomia, masa, volumul şi flexibilitatea – şi îşi va face debutul odată cu modelul versiunea de serie BMW iX3.

GALERIE FOTO

Transferul tehnologiei trenului de rulare, dezvoltată iniţial pentru automobilele BMW i, către maşinile brandurilor tradiţionale BMW Group intră într-o nouă dimensiune. În viitor, automobilele complet electrificate ale mărcii principale vor purta logo-ul brandului BMW i. Acest lucru este vizibil la concept car atât în lateral, cât şi în spate. Tehnologia BMW eDrive de astăzi face parte deja din sistemul de propulsie plug-in hybrid utilizat de modelele BMW iPerformance şi MINI Cooper S E Countryman ALL4.

BMW iX3 Concept reprezintă următoarea etapă de dezvoltare a acestei tehnologii oferă mobilitate pur electrică. Viitoarea versiune de serie a modelului SAV cu propulsie electrică va beneficia şi de dezvoltările tehnologice pregătite pentru BMW iNext, model care urmează să debuteze în 2021.

Odată cu premiera mondială a BMW iX3 Concept, BMW Group deschide un nou capitol în strategia sa de electrificare. Compania dezvoltă două arthitecturi felxibile ca bază pentru modelele sale: una pentru tracţiune spate şi integrală, respectiv una pentru tracţiune faţă şi integrală. Pe viitor, acestea arhitcturi vor putea integra orice tren de rulare: cu motor pur termic, un sistem de propulsie plug-in hybrid sau o soluţie electrică cu baterii vor putea fi integrate în orice model.

Lansarea celei de-a cincea generaţii a tehnologiei trenului de rulare electrică uşurează semnificativ integrarea în diferite arhitecturi de automobil. Componentele individuale ale acestei noi tehnologii BMW eDrive se remarcă prin masa redusă, scalabilitate şi construcţie extrem de compactă. La acestea se adaugă o structură de design modular flexibil şi, prin urmare, poate fi utilizată într-o varietate de moduri diferite. Abordarea BMW privind tehnologia puternic integrată a tehnologiei trenului de rulare electric poate fi aplicată în viitor pe un număr mare de modele diferite.

În cadrul strategiei de electrificare a BMW Group, BMW iX3 Concept reprezintă un nou reper pe drumul către condus fără emisii locale. Astfel, un Sport Activity Vehicle (SAV) deschide drumul pentru o formă nouă şi revoluţionară a plăcerii de a conduce pentru care BMW este renumit. Actualul BMW X5 xDrive40e iPerformance a debutat în 2015 ca primul model plug-in hybrid al mărcii BMW. Iar BMW ActiveHybrid X6, prezentat în 2009, a fost primul Sports Activity Coupé din lume cu un sistem de propulsie full hibrid, care permitea deplasarea în regim exclusiv electric pe distanţe mici.

BMW iX3 Concept deschide un nou capitol, ca primul model pur electric al mărcii BMW. Versiunea motorului electric de generaţia a cincea dezvoltată pentru acest model generează o putere maximă de peste 200 kW/270 CP. De asemenea specifică modelului, bateria de înaltă tensiune are o capacitate netă de peste 70 kWh, ceea ce este suficient pentru a oferi SAV electric o autonomie de peste 400 de kilometri în ciclul WLTP.

O altă caracteristică a bateriei de înaltă tensiune dezvoltată pentru a cincea generaţie a tehnologiei eDrive este capacitatea sa de încărcare optimizată. Sistemul de stocare a energiei are o unitate de control a încărcării nou dezvoltată şi este conceput să fie conectat la staţiile de încărcare rapidă cu puteri de până la 150 kW. Bateria de înaltă tensiune poate fi încărcată în doar 30 de minute de la una dintre aceste staţii.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide