Kia Niro a primit premiul „Cea mai sigură maşină” de la IIHS

Autor: ProMotor 21 iun. 2018 Știri auto
Kia Niro a primit premiul „Cea mai sigură maşină” de la IIHS

Kia Niro echipat cu Sistemul de avertizare pentru coliziunea frontală (FCWS), Sistemul autonom de frânare de urgenţă (AEB) şi cu sistemul de lumini HID a primit distincţia Top Safety Pick Plus din partea IIHS (The Insurance Institute for Highway Safety).

Evaluarea TSP+ primită de către Niro creşte la nouă numărul total al modelelor Kia care sunt onorate în evaluările Top Safety Pick şi Top Safety Pick Plus în 2018.

Pentru a se califica pentru evaluarea TSP+, parametri de testare IIHS necesită ca automobilul să obţină calificativul „Bine” în şase teste de coliziune – 2 tipuri de teste de impact frontal pe partea şoferului, testul de impact lateral, rezistenţa plafonului şi testul pentru tetieră – dar şi calificativul „Bine” sau „Acceptabil” la testul de impact frontal pe partea pasagerului, calificativul „Avansat” sau „Superior” pentru prevenirea coliziunii frontale şi calificativul „Bine” la testul luminilor.

Pentru a se califica pentru evaluarea TSP, un automobil trebuie să obţină calificativul „Bine” în cinci teste de coliziune – 2 tipuri de teste de impact frontal pe partea şoferului, testul de impact lateral, rezistenţa plafonului şi testul pentru tetieră. De asemenea, trebuie să obţină calificativul „Avansat” sau „Superior” pentru prevenirea coliziunii frontale şi „Acceptabil” sau „Bine” pentru testul luminilor.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide