Lansare Kia cee'd

Kia România a introdus pe piaţa românească modelul său de clasă compactă printr-un eveniment orginal la hotelul Iaki din Mamaia.

Lansare Kia cee'd Lansare Kia cee'd

cee'd este considerat de oficialii coreeni un model de cotitură, reprezentând unul din cele mai mari salturi calitative înregistrate de Kia. Noul model a fost lansat pentru început în două versiuni de motorizare, de 1,4 benzină şi 109 CP şi 1,6 motorină disponibil pentru început în versiunea de putere de 90CP. Pentru vara acestui an, Kia Romania plănuieşte să lanseze şi versiunile de 1,6 benzină şi 124 CP, 1,6 CRDi şi 115 CP şi 2.0 CRDi de 140 CP.

Principalul avantaj al noului model este pachetul de garanţie, cel mai performant oferit pe piaţa europeană. Astfel cee'd este acoperit de o garanţie completă fără limită de km pentru primii 3 ani. Pentru următorii doi ani garanţia completă este păstrată în limita unui parcurs de 150.000 de km, kilometraj pentru care se asigură şi reparaţia gratis a grupului motopropulsor în primii 7 ani de garanţie. Caroseria are o protecţie anticorozivă de 10 ani. Tot acest pachet de garanţie este transferabil în cazul unei vânzări.

Revenind la nivelul calitativ deosebit de care se laudă Kia, noul cee'd întră într-un segment foarte competitiv fără nici un complex de inferioritate. Calitatea materialelor şi a îmbinărilor interioare este excelentă, la trecerea peste denivelări nefăcându-şi prezenţa nici un zgomot ciudat. Preţul de bază de la care încep vânzările este de 11.800 euro cu toate taxele, preţ la care cee'd este dotat cu motorul de 1,4 benzină şi 109 CP, geamuri electrice faţă, cd-player cu mp3 şi comenzi pe volan, computer de bord, 6 airbaguri şi aer condiţionat.