M-ul turbat a scăpat de la nebuni şi nimic nu-l opreşte (galerie foto)

Cu toată forţa înainte

M-ul turbat a scăpat de la nebuni şi nimic nu-l opreşte (galerie foto) M-ul turbat a scăpat de la nebuni şi nimic nu-l opreşte (galerie foto)

Nu vrei mereu balene cu sute de cai. Sunt oameni care vor şi maşinuţe ultrapotente. Cu cât mai mică, cu atât mai vioaie. O manevrezi mai uşor spre plăcerea finită care de data asta durează numai 4.2 secunde până la 100 km/h. Atât de rapid este noul M2 Competition. Să ne aducem aminte că poate cu 10-15 ani în urmă, un Ferrari atingea suta în acest timp. Maşina de acum e mai puternică decât M2-ul clasic pentru că are o trubină în plus. Motorul de 3 litri, cu 6 cilindri în linie şi două turbine, scoate acum 410 cai. Sunt cu 40 mai mulţi, adică o creştere procentuală de peste 10%. Imaginaţi-vă că vă creşte salariul cu 10%. Vă bucuraţi, nu-i aşa? Dar nu ca într-un M2 Competition care prinde 280 km/h cu echiparea absolută M Driver.

Datorită puterii mai mari, BMW o să pună un filtru suplimentar de particule pentru respectarea normelor de poluare în anumite ţări în care va vinde acest drac de maşină.

La fel ca-n cazul M2-ului normal, cutiile pot fi ori manuală cu 6 trepte, ori automată cu dublu ambreiaj şi 7 viteze.

Schimbările din faţă nu sunt numai de dragul frumuseţii, ci au şi rol funcţional de răcire a motorului. Sunetul gazelor de eşapament care ies prin cele 4 ţevi e controlat de câte o valvă tip fluture pe fiecare traseu de evacuare dintre cele două.

Noul BMW M2 Competition cu 410 cai (galerie foto)

Pentru acest M2, BMW a pus şi o bară stabilizatoare din CFRP (un aliaj fibră de carbon – plastic) sub capotă, de 1.5 kg greutate, care imprimă un comportament “mai” ferm părţii din faţă a maşinii.  

Şi modulele de stabilitate şi de direcţie au un comportament modificat pentru senzaţii extreme şi, de asemenea, comenzi individuale de pe butoane dedicate, fără să mai fie nevoie să cauţi prin meniu. Sunt lângă levierul schimbătorului de viteze, acolo unde mai e încă un buton pentru setarea rapidităţii schimbului de trepte.

Frânele sunt şi ele mai mari decât în cazul M2-ului pe care îl ştiam până azi. Discurile faţă sunt de 400 mm, iar cele din spate, de 380 mm. Au crescut cu 20, respectiv 10 mm. Cauciucurile au aceleaşi dimensiuni ca în trecut, 245/35 – faţă, 265 / 35 – spate, toate pe 19 inci.  

Autor Alexandru Banu