Maşină de Poliţie imobilizată în Beijing

Nu îi vrem pe cei care au parcat pe trecerea de pietoni, din ăia avem şi noi, ci pe aceia care i-au sancţionat prompt cu imobilizarea roţii.

Maşină de Poliţie imobilizată în Beijing Maşină de Poliţie imobilizată în Beijing

Cu toţii ştim expresia "corb la corb nu îşi scoate ochii" şi mai ales ştim că se aplică în rândul celor care fac legea în România. Iată că în China legea este aceeaşi, chiar dacă eşti purtător de caschetă şi insignă. Ai parcat pe trecerea de pietoni, vei fi sancţionat. La noi se aplică o altă zicală "celebră şi cine împarte, parte îşi face", iar remanierea ar trebui să vină din interior aplicându-se legea cere-ţi întâi ţie şi apoi celorlalţi.

Adaugă un comentariu
Alege-ţi poza:

Gravatar

Scrie în formular adresa de email asociată unui cont Gravatar.
Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!