Maşinile familiei Ceauşescu. Printre ele, cea mai rară Dacie fabricată vreodată – FOTO

Autor: Marius Vișan 13 iun. 2017 Știri auto

Nicolae Ceauşescu şi familia lui beneficiau de un parc auto extins. Se spune că în colecţia familei lui existau aproximativ 11 modele, autohtone şi străine, iar pe lângă acestea mai avea la dispoziţie alte 11 maşini ale celor trei copii ai săi, plus alte câteva maşini de serviciu.

Aşadar ne-am documentat şi am făcut o listă cu cele mai speciale maşini pe care familia Ceausescu le-a deţinut.

Citeşte şi Maşina îndrăgită de Nicolae Ceauşescu şi testată de el însuşi, dar interzisă de Elena. GALERIE FOTO

1. Mercedes-Benz 600

Sursă foto Veteran.ro

Mercedes-Benz 600 a fost printre preferatele lui Nicolae Ceauşescu. Acest model este în prezent expus în Castelul Montjalin din regiunea franceza Burgundia, alaturi de alte 30 de automobile ale marilor sefi de stat de la acea vreme, americani, rusi, francezi. Maşina era dotată cu trei seifuri şi cu un monitor pentru ca Ceauşescu să poata vedea inregistrări video în timp ce se deplasa. În anul 1978, aces Mercedes 600 costa aproximativ 165.000 de mărci germane.

Citeşte şi Noua maşină a Patriarhului Daniel – GALERIE FOTO

2. Dacia 2000 (Cea mai rară Dacie fabricată vreodată)

Sursă foto promotor.ro

Maşina autohtonă preferată a lui Ceauşescu era Dacia 2000. Acest model a fost creat în anii ’80 pentru elita Partidului Comunist Român. Era de fapt un Renault 20 TS asamblat în România sub numele de Dacia 2000, iar culorile disponibile pentru acest model erau negru sau albastru închis, fiind destinat nomenclaturii.

În afară de dotările obişnuite la acea vreme, Dacia 2000, echipată cu un motor de 2200 centrimetri cubi şi 116 cai putere, avea geamuri electrice, regulator de viteză şi scrumieră cu iluminare. Viteza la care putea ajunge era de 180 de km/h.

3. Paykan Hillman Hunter 

Sursă foto Promotor.ro

Paykan Hillman Hunter a fost un cadou făcut lui Ceauşescu de către Şahul Iranului, Mohammad Reza Pahlavi. Khodro Paykan este o berlină construită în Iran din 1967 până în 2005 după planurile modelului britanic Rootes Hillman Hunter, iar apoi sub licenţă Chrysler Europe şi Peugeot. În 2009 casa de licitaţii Artmark a scos la vânzare aceasă maşină cu preţul de pornire de 4.000 de euro.

4. ARO 304

Sursă foto Arin.panait.net

ARO 304 a fost un model special al constructorului din Câmpulung-Muscel, reprodus după modelul ARO 244, creat pentru Nicolae Ceauşescu. Caroseria era uşor prelungită faţă de modelului de la care s-a pornit. Diferenţa era şi în ceea ce priveşte motorizarea, ARO 304 fiind echipat cu un motor pe benzină de 2500cmc. Printre dotările sale se aflau trapa electrică şi tapiţeria din piele.

Marca de autmobile ARO a ieşit din fabricaţie în anul 2003, dar pe străzile din România ea încă mai poate fi văzută. ARO (Automobil Român sau Automobil Românesc), este prima şi poate singura companie de automobile de serie 100% românească, care putea să aibă un succes notabil şi pe piaţa internaţionlă.

5. Buick Electra

Sursă foto Libertatea.ro

Acest Buick Electra este printre cele mai scumpe cadouri primite vreodată de Nicolae Ceauşescu. Maşina Buick Electra a fost primită de la preşedintele american Richard Nixon, şi se află în perfectă stare de funcţionare, deşi are 41 de ani. În 2008 ea a fost scoasă la vânzare pentru 40.000 de euro.

6. Dacia 1310

Sursă foto A1.ro

Din lista de automobile pe care le-a deţinut familia Ceauşescu nu avea cum să lipsească Dacia 1310. Este cea mai populară maşină românească, cel puţin până în anul 2000. Dacia 1310 este un autoturism de familie fabricat între anii 1979 şi 2004. Împreună modelul Dacia 1300 au fost produse un număr de 1.959.730 de unităţi, ultima berlină fiind fabricată pe 21 iulie 2004.

7. Citroen CX 2400

Sursă foto Motorstown.com

Un Citroen CX 2400 ca cel din imagine a aparţinut Elenei Ceausescu. Acesta a fost al treilea exemplar din seria CX 2400 de acest tip produs de o fabrică Citroen din Franţa. Maşins i-a fost daruită Elenei Ceauşescu de către Juan Carlos I, în anul 1986.

Automobilul avea culoarea negră, era dotat cu tapiţerie de piele, oglinzi şi geamuri electrice, sistem de climatizare, plus blindaj în dreptul uşilor şi a motorului. În 2010 maşina se afla într-o stare jalnică, în curtea unui localnic din Târgovişte, şi era scoasă la vânzare pentru 1.000 de euro.

8. Renault 25

 

Sursă foto Libertatea.ro

Acest model (Renault 25 Baccara Prezidential) apare în lista de maşini pe care le-a deţinut familia Ceauşescu, dar foarte multe detalii nu au fost publicate. Se mai ştie doar că această maşină a fost vandută la o licitaţie organizată acum aproximativ 13 ani.

9. Dacia 1100

Sursă foto Wikipedia.org

Printre puţinele imagini în care îl putem vedea chiar pe Nicolae Ceauşescu conducând o maşină este cea în care testează o Dacia 1100. Primul automobil ieşit pe poarta fabricii a fost făcut cadou Preşedintelui Republicii Socialiste România. 1100 a fost primul model de autoturism produs de Dacia S.A.. Modelul a fost comercializat între anii 1968 şi 1971 şi a fost un model intermediar până la intrarea în producţie a modelului 1300.

Dacia 1100 era o copie a lui Renault 8. Acesta era o berlină cu tracţiune şi motor pe spate. Conform contractului, Renault furniza toate părţile componente ale modelului, urmând ca cei de la Dacia să le asambleze.Viteză Maximă: 138 km/h Motor de 46 cp.

10. Renault Fuego

Sursă foto Wikipedia.org

Un Renault Fuego a condus Zoia şi soţul ei, Mircea Oprean. Fuego este o maşină sport care a fost produsă de constructorul francez Renault între 1980 şi 1995, înlocuind Renault 15 şi 17. Acesta a fost comercializată şi în Statele Unite, iar fabrici au existat şi în multe ţări din America de Sud.

Pe lista automobilelor pe care le-ar fi deţinut familia Ceauseşcu ar mai fi un Audi, un Mitsubishi, un BMW, un Ford şi încă un model de Mercedes, dar despre versiunile exacte nu există informaţii relevante. 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide