Mercedes SL facelift

Ultimele poze spion obţinute de cei de la Edmunds relevă noi detalii cu privire la viitorul roadster german.

Mercedes SL facelift Mercedes SL facelift

Deşi camuflat într-un material specific maşinilor in teste, noul SL 550 lasă uşor să se întrevadă numeroase detalii, aşa cum putem vedea în pozele spion ale celor de la Edmunds.

În partea frontală, principala diferenţă se regăseşte la grila faţă, ce va avea acum doar o singură linie orizontală, asemănătoare modelelor Mercedes de la mijlocul secolului trecut. Potrivit celor de la Worldcarfans, care au realizat o imagine generată pe computer, noul SL va împrumuta forma farurilor folosită acum la CLS într-o interpretare chiar mai agresivă. În spate, schimbările nu vor fi la fel de radicale, designerii germani preferând să păstreze în mare parte forma actuală, adăugându-i însă iluminarea prin LED-uri.

În ceea ce priveşte motorizările, se pare ca acestea vor rămâne la fel, mai ales ca noul V8 de 5,4 litri dezvoltă deja 383 CP. Se zvoneşte, totuşi, că va exista o versiune supraalimentată a motorului de pe SL350, care va dezvolta 354 CP. Ca şi până acum, vârful de gamă va fi SL 65 AMG cu 612 CP. Prezentarea va avea loc anul viitor.