Metroul Bucureşti-Otopeni a intrat în vizorul Comisiei Europene. De ce s-au ”împiedicat” românii

Autor: Visan Marian 16 mart. 2018 Știri auto
Metroul Bucureşti-Otopeni a intrat în vizorul Comisiei Europene. De ce s-au ”împiedicat” românii

Comisia Europeană a transmis  o scrisoare prin care cere clarificări legate de traseul ales, dar şi de costu­rile  pentru proiectul liniei de metrou Bucureşti-Otopeni (Magistrala 6).

Critica principală adusă de Comisia Europeană vizează traseul stabilit în proiect, de ce punctul de plecare nu este la staţia Piaţa Victoriei şi s-a ales ruta ocolitoare de la staţia existentă 1 Mai, ce trece pe la Romexpo. De altfel, traseul ales pentru linia de metrou ce va lega Bucureştiul de Otopeni a ridicat un mare semn de întrebare de la început.

Un alt aspect la care a făcut referire Comisia Europeană este subestimarea investiţiei pentru construcţia acestei linii de metrou până la Otopeni, dar şi supraestimarea traficului de pasageri.

Valoarea investiţiei în linia de metrou ce va lega Capitala de aeroportul Otopeni este de aproximativ 1,3 miliarde de euro (cu TVA inclus), potrivit autorităţilor locale.

Pro­iectul Magistralei 6 de metrou prevede un traseu de 14,2 km şi cuprinde 12 staţii, ar urma să asigure capacitatea de transport a unui număr de 50.000 călători pe oră şi sens.

Sursă Ziarul Financiar

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult
Ziarul Financiar
Ziarul Financiar

Comentarii
Inchide