Nissan 370Z a primit un facelift pentru Salonul Auto Paris 2012

Autor: Iulian Dnistran 24 sept. 2012 Știri auto

Japonezii de la Nissan au împrospătat coupe-ul 370Z înainte de Salonul Auto Paris 2012. Modificările includ o bară faţă restilizată, care încorporează o pereche de lumini de zi cu LED-uri verticale, şi o grilă a radiatorului rotunjită, fără „colţii” care definesc în prezent faţa maşinii.

Cei de la Nissan spun că 370Z va avea de-acum înainte un interior de o calitate mai bună, precum şi etriere vopsite în roşu, jante noi de 18 şi 19 ţoli şi o  paletă de culori îmbogăţită cu două nuanţe noi pentru exterior – Magma Red şi Midnight Blue.

Schimbările pentru modelul 2013 se rezumă la cosmetizarea interiorului şi a exteriorului. Suspensia şi motorul V6 de 3.7 litri care dezvoltă 328 de cai putere rămân aceleaşi ca până acum.

De fapt, modificările pe care Nissan le-a făcut coupe-ului pentru piaţa europeană sunt aceleaşi pe care versiunea americană a modelului le-a primit pentru Salonul Auto de la Chicago din februarie.

În Europa, Nissan 370Z facelift va fi prezentat la Salonul Auto Paris 2012 şi va ajunge la dealeri la începutul anului viitor.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide