Noua putere mondială răstoarnă topurile (galerie foto)

Autor: Alexandru Banu 28 dec. 2017 Știri auto

Am stat şi am recitit titlul pe care l-am dat pe Facebook, de vreo 7 ori. Nu ştiam exact cum să exprimăm mai bine ceea ce voiam să vă transmitem şi ceea ce e noua realitate mondială. Cea chinezească. Da, am vorbit ieri despre Volvo şi despre noul V40, un brand şi un model stăpânite de Geely made in China. Şi ziceam că marele consorţiu asiatic nu s-a băgat peste tehnologia şi linia de design suedeză. Fiecare cu ceea ce ştie el mai bine – suedezul cu design-ul, tehnologia şi siguranţa (+bonus tradiţie), chinezul cu banul jos!

Iată un parteneriat care a salvat şi a ridicat Volvo de la pământ, acelaşi parteneriat care le aduce chinezilor şi mai mulţi bani. Obişnuiţi să transplanteze în producţia internă tot ce văd şi prind pe afară, au făcut acelaşi lucru şi cu – repetăm – cea ma bine-vândută maşină din istorie în cel mai scurt timp de la deschiderea comenzilor. Sau cel mai bine-vândut SUV. Este o copie internă după noul XC40 şi are un nume atât de simplu că zici că e predesinat după acest rezultat istoric. 01 este modelul Lynk & Co. – una dintre companiile Geely.

Pe 17 noiembrie 2017, 6.000 de oameni au cumpărat câte un SUV Link & Co. 01 în primele 2 minute şi 17 secunde. Este o rată de achiziţie specifică mai mult concertelor sold out, gen Robbie Williams şi alţi băieţi cu hit-ul mare.

01 este primul model Geely cu adevărat european, cu opţiuni, dotări şi servicii la nivel “nemţesc”. Nu mai vorbim că preţurile sunt foarte tentante în clasa asta de maşină ( 24 – 31 de mii de dolari ). Pentru Europa însă, preţurile vor fi mai mari. Suntem curioşi să vedem câţi clienţi premium vor alege Geely în loc de Volvo, în condiţiile în care sunt 99% una şi aceeaşi maşină. Dacă diferenţele sunt de una – două – poate chiar 3 mii de euro, este foarte posibil ca europeanul să aibă în continuare acelaşi obicei de consum care îi dictează încrederea într-un brand cunoscut. Dacă va fi mai mare diferenţa, este foarte posibil ca SUV –ul 01 să se vândă mai bine decât XC –ul.

Autor Alexandru Banu

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide