Noua siglă VW apare pe maşini şi în aplicaţiile de mobile, din 2019 (galerie foto)

Consecinţele scandalului diesel

Noua siglă VW apare pe maşini şi în aplicaţiile de mobile, din 2019 (galerie foto) Noua siglă VW apare pe maşini şi în aplicaţiile de mobile, din 2019 (galerie foto)

Ultimul facelift al siglei VW a fost în 2012, când nemţii i-au dat volum printr-un efect 3D. Din 1948, sigla a tot avut facelift-uri, dar nu transformări importante, vizibile cu ochiul liber. Au fost tot felul de restilizări. Primul logo atestat a fost în 1939 şi arăta foarte mecanic pentru că în loc de cercul clasic în care e circumscris simbolul VW era o roată dinţată în care “W”-ul părea numai un “V”.

Acum, Jochen Sengpiehl, şef de marketing VW, spune că marca germană nu mai are forma pe care o avea cândva, devenind „prea nemţească”. Deci schimbarea nu este numai din cauza episodului dieselgate.

Comunicarea noii identităţi vizuale de brand vine o dată cu investiţia de 25 de miliarde de euro în subbrand-ul I.D. de maşini electrice Volkswagen. Din promisiunile aceluiaşi şef de marketing, vom avea o siglă VW colorată, în acord cu aspectul distractiv al maşinilor electrice pe care vrea să le vândă Volkswagen într-un an, doi.