Noul Toyota RAV4 costă în România de la 22.500 de euro

Autor: Tudor Rus 15 mart. 2013 Știri auto

Comparat cu predecesorul său, noul RAV4 este cu 205 mm mai lung, cu 30 mm mai lat şi cu 25 mm mai jos, dimensiuni gândite pentru un plus de spaţiu şi confort la interior, conform constructorului.

Toyota enumeră şi o serie de caracteristici cu care noul RAV4 se laudă faţă de competitorii săi direcţi, precum cea mai bună vizibilitate asupra drumului din poziţia de condus, cea mai mare capacitate totală de încărcare sau cel mai jos prag de încărcare a portbagajului.

În ce priveşte motorizările disponibile pentru RAV4, japonezii mizează în continuare pe propulsoarele 2.2 D-4D, 2.2 D-CAT şi 2.0 Valvematic. Toyoya oferă şi un motor concentrat pe economia de combustibil, prin versiunea 2.0 D-4D 2WD şi 124 CP, dedicat în special exploatării maşinii în mediul urban.

Tehnologiile noi apar şi la nivel de siguranţă activă, reprezentate de sistemul Integrated Dynamic Drive care coordonează sistemul de control al tracţiunii, al stabilităţii şi direcţia asistată.

Disponibil în versiunile de echipare Comfort, Executive şi Luxury, noul RAV4 are un preţ de pornire de 26.022 de euro cu TVA inclus cu nivelul de echipare Comfort şi propulsorul 2.0 D-4D 2WD, însă Toyota oferă un preţ promoţional de 22.500 de euro cu TVA inclus.

Cel mai scump model RAV4 costă 37.992 euro cu TVA, în versiunea Luxury dotată cu propulsorul diesel D-CAT de 2,2 litri şi cutie de viteze automată.

Pentru mai multe detalii, accesaţi site-ul oficial Toyota România.

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide