Nu le dai acum importanţă, dar te vor penaliza grav la buzunar

Maşina ta îţi dă semnale, tu le ignori

Nu le dai acum importanţă, dar te vor penaliza grav la buzunar
Nu le dai acum importanţă, dar te vor penaliza grav la buzunar

 

1.    Să laşi rezervorul să se golească

 

Toată lumea ştie că martorul de combustibil din instrumentarul de bord nu este chiar cea mai mare alarmă din partea maşinii tale. Ştii şi că atunci când te anunţă că vrea combustibil, mai are de fapt pentru vreo 50 de kilometri. Fă bine şi ascult-o, totuşi, şi nu lăsa ca rezerva „de pe roşu” să scadă foarte mult, pentru că asta îţi deteriorează pompa de combustibil. Şi asta costă, nene!

 

În plus, umblă vorba că sedimentele de pe fundul rezervorului pot ajunge chiar şi în sistemul de alimentare – din nou, veşti proaste. Dacă nu-ţi pasă de niciuna dintre cele de mai sus, gândeşte-te la „pana prostului”.

2.    Să ignori „semnalele” maşinii tale

 

Tuturor ne place să ascultăm muzică în maşină, atunci când nu înjurăm alţi participanţi la trafic sau nu înjurăm alţi participanţi la trafic împreună cu pasagerii. Însă, din când în când, e bine să laşi deoparte vorbăraia sau decibelii sistemului audio şi să asculţi la ce-ţi spune maşina. Dacă se „plânge” cu scârţăieli sau trăncăneli, e bine să iei măsuri. 

 

La fel se prezintă situaţia şi atunci când ţi se aprind beculeţe în bord fără ca tu să fi apăsat în prealabil vreun buton. O maşină pe deplin funcţională este o maşină fericită. Şi sigură. N-ai vrea să schimbi asta.

3.    Să nu schimbi uleiul în timp util

 

Dacă tot vorbeam de beculeţe în bord - în momentul în care se aprinde martorul de ulei, lichidul care îţi lubrifia ţie pistoanele şi-a pierdut de mult proprietăţile. Un schimb la 5.000 de kilometri ar fi ideal, dacă ai un rulaj anual modic. Dacă umbli mult, e bine să schimbi uleiul mai devreme de cât indică producătorul. Dacă o faci, motorul îşi poate dubla durata de viaţă şi te poate impresiona cu o vână constantă.

 

Dacă nu o faci, rişti să plăteşti muuulţi bani la service. Băieţii de la service spun că asta e cea mai păguboasă greşeală pe care o fac proprietarii de maşini. Şi ei au văzut chestii la viaţa lor, vorba aia.

4.    Să apeşi ambreiajul cât timp eşti oprit

 

Sunt trei obiceiuri proaste pe care lumea le are atunci când aşteaptă la semafor: degetul în nas, mâna pe claxon şi piciorul pe ambreiaj. În timp ce două dintre ele îţi pot fi dăunătoare imaginii, celălalt îţi afectează componentele din dispozitivul pe care îl ştii simplu ca ambreiaj. Iar reparaţia, dacă nu ştiai, costă mult! Nu-ţi sprijini piciorul pe pedala de ambreiaj, ai un loc special pregătit pentru talpa ta obosită.

 

Dacă nu înţelegi cât de serioasă este problema cu apăsatul ambreiajului, interesează-te cât costă piesele şi reparaţiile pentru un ambreiaj la maşina ta.

 

5.    Să nu foloseşti frâna de mână în timpul staţionării

 

Mulţi experţi îţi vor spune că dacă vrei să ţii în loc maşina fără verifici din zece în zece minute dacă n-a luat-o la vale (recunoaşte că ai avut măcar o dată-n viaţă filmul ăsta), cel mai bine e s-o laşi băgată în viteză. Iar asta este adevărat, atâta timp cât ai tras frâna de mână înainte.

 

Dacă vei lăsa tot greul pe transmisie, aceasta se va deteriora cu timpul. Nu vrei să vezi cât costă o transmisie nouă...

6.    Să călăreşti frâna în pantă

 

În momentul în care cobori o pantă mai lungă, ideal ar fi să nu ţii apăsată pedala de frână pe tot parcursul coborârii, deoarece asta va supraîncălzi plăcuţele de frână şi va duce la uzura lor prematură. Sau, dacă-ţi faci naveta zilnică prin Transfăgărăşan (s-ar numi că ai job-ul ideal, indiferent care ar fi acela noi te-am invidia), există riscul ca la un moment dat să rămâi fără frâne deloc. Ceva ne spune că măcar o dată în viaţă ai avut un vis urât legat de asta.

 

Ideal ar fi să te foloseşti pe cât posibil de frâna de motor şi să foloseşti frâna „în reprize”. Desigur, toate astea trebuie să se întâmple ţinând cont de prioritatea #1: siguranţa.

 

7.    Să treci din marşarier într-o treaptă de viteză fără să te opreşti

 

Unii văd în asta o confirmare a faptului că stăpânesc cum trebuie ambreiajul – dai cu spatele, încetineşti şi treci într-a-ntâia fără a te opri, apoi ţii de ambreiaj şi demarezi înainte, grăbit către primul semafor roşu. Vezi tu, ambreiajului tău nu-i place asta. Iar dacă deţii automată, e cu atât mai nasol, pentru că scazi cu câteva luni viaţa transmisiei.

 

8.    Să mergi subturat

 

Există un mit conform căruia dacă motorul nu e turat, consumă mai puţin. Probabil că ţi-ai dat seama singur că mitul nu este valabil, dacă ai încercat să-l pui în practică.

 

Mersul subturat, în cazul unui motor turbodiesel de exemplu, facilitează depunerea de ulei pe palele turbinei, depuneri care duc în cele din urmă la moartea turbinei. În general mersul subturat dăunează motorului din cauza unei ungeri deficitare. Iar deteriorarea motorului duce, printre altele, şi la creşterea consumului de combustibil. Adică opusul a ceea ce îţi doreşti tu, nu?

 

9.    Să „încălzeşti” motorul prin supraturare înainte de a te pune în mişcare

 

În special în perioada rece, şoferii au obiceiul de a porni motorul şi de a-l tura un pic pentru a-l ajuta să se „încălzească” mai repede, deoarece clănţănindu-ţi dinţii dimineaţa nu este chiar cel mai plăcut mod de a-ţi începe ziua.

 

Din păcate, dorinţa ta de a-ţi opri tremuratul supune motorul unui efort considerabil – ai încercat vreodată să ridici greutăţi la cinci secunde după ce te-ai trezit din somn? N-o fă, îţi spun eu că e foarte naşpa. Cel mai bine e să-l laşi vreo 30 de secunde – 1 minut să funcţioneze la ralanti, în timp ce electronicele şi aerul condiţionat sunt oprite. După aia, eşti bun de drum. Nu-l tura „în gol” că schimbările bruşte de temperatură nu-i fac bine.

 

10.   Să nu păstrezi curăţenia în maşină

 

Hei, nu e o ruşine că s-a întâmplat să scapi bucăţica aia aripioară „Chei-Ef-Si” proaspăt trecută prin sosul Glenn pe carpeta de la picioare şi că ai vărsat sucul când te-ai aplecat să o culegi „ca să nu se facă mizerie”. Cum nu e o ruşine că buzunarele portierelor tale, împreună cu cupholderele şi oricare alt spaţiu de depozitare sunt pline cu ambajale, după o călătorie lungă. Însă cum ţie nu-ţi place să porţi o haină pătată, nici maşinii tale nu-i place să acumuleze tot felul de materii alimentare dubioase.