Numai la noi. Hoţii care se respectă, respectă şi sărbătorile

Găinari de şcoală veche

Numai la noi. Hoţii care se respectă, respectă şi sărbătorile Numai la noi. Hoţii care se respectă, respectă şi sărbătorile

Afară se fac deja teste de furturi şi atacuri virtuale din faţa unui calculator. Maşinile cu multe sisteme defensive elctronice pot fi “sparte” de nişte hack-eri pricepuţi. Inclusiv de către cei din Vâlcea. Echipe mari de IT-işti de nota 10 scriu programe de apărare pentru uităţile centrale ale maşinilor. Este noua panică mondială, furtul virtual. Am văzut demonstraţii cu Tesle şi alte maşini inteligente violate pur şi simplu de nişte băieţi cu creiere de Nasa. Poţi să dai peste cap direcţia, poţi să zăpăceşti sistemul de frânare, să opreşti maşina în mers şi eventual să le blochezi uşile pasagerilor. Guvernele şi instituţiile care se ocupă de siguranţă naţională sunt şi ele implicate cu cohorte de specialişti în diverse programe pentru protejarea oamenilor importanţi din Stat. Filmele cu James Bond şi gadget-uri avansate nu mai sunt o probabilitate, ci o realitate.

Există însă şi găinarii clasici sau oldschool dacă nu e un contrast prea mare între noţiuni. Sunt hoţii clasici care vor să fure tot ce prind, indiferent că e mult sau puţin. Astfel, în România încă se mai aruncă ouă pe parbriz, în acord cu sărbătoarea actuală. Ouă crude. Iată de ce le spunem găinari celor care fac asta.

Primul instinct după sperietură e să cureţi pabrizul şi să porneşti stropitorile de parbriz. În momentul ăla se va face o clisă opacă pe tot parbrizul şi trebuie să tragi pe dreapta ca să te dai jos şi să cureţi mizeria infernală. Bineînţeles că este momentul optim pentru un atac al tâlharilor. Manevra se întâmplă noaptea. Vă recomandăm să vă păstraţi calmul, să nu daţi drumul la ştergătoare şi să mergeţi în continuare cu maşina până când daţi de o benzinărie sau măcar până când sunteţi într-o zonă care vă pare sigură. Hoţii îşi aleg locuri întunecate pentru atac, pe străduţe printre blocuri şi întunecate.

Dacă nu vă simţiţi în siguranţă şi aveţi impresia că sunteţi urmăriţi ca-n filme, cel mai bine e să mergeţi spre o secţie de poliţie şi eventual să şi raportaţi zona în care vi s-a întâmplat incidentul. E posibil ca poliţiştii să asocieze anumite cuiburi de infractori cu zona în care acţionează.

Sărbători fericite şi cu ouă numai pe masă (bine-fierte)!   

Autor Alexandru Banu