O maşină românească contribuie direct la vânzările gigantului Ford

Autor: Bogdan Alecu, Ziarul Financiar 30 iul. 2018 Știri auto
O maşină românească contribuie direct la vânzările gigantului Ford

Ford EcoSport, produs de americanii de la Ford în uzina de la Craiova, a condus la câştiguri record în al doilea trimestru, contribuind direct la creşterea vânzărilor Ford la nivel european, conform Automotive News Europe. Este pentru prima dată când un automobil Ford produs la Craiova contribuie direct la creşterea vânzărilor mărcii la nivel european.

Deşi Brexitul a afectat vânzările mărcii americane la nivel european, EcoSport alături de Kuga a condus creşterea. De asemenea, EcoSport urcă spre top cinci cele mai bine vândute SUV-uri mici la nivel european, depăşind concurenţi direcţi precum Citroen C3 Aircross sau Opel Crossland X, Fiat 500X sau Seat Arona.

Ford România a reuşit anul trecut să atingă o cifră de afaceri de 1,06 mld. euro. Anul acesta, cu o producţie de aproape trei ori mai mare decât cea din 2017, compania ar trebui să treacă de 2 miliarde de euro şi să urce spre cel puţin 2,5 miliarde de euro, conform caculelor ZF.

Înmatriculările SUV-ului Ford EcoSport au ajuns la un volum de 380 de unităţi în al doilea trimestru al acestui an, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Cu acest volum, EcoSport se clasează pe locul trei în topul celor mai bine vândute modele Ford pe piaţa locală, după Focus şi Kuga.

Noul EcoSport a reuşit astfel să depăşească la vânzări modelul Fiesta în trimestrul al doilea, în condiţiile în care Fiesta a înregistrat 374 de unităţi înmatriculate. Arhiva DPRCIV nu include datele din primul trimestru al acestui an şi nici pe cele din 2017.

Spre comparaţie, anul trecut, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) s-au vândut 141 de maşini din vechea generaţie a EcoSport, în timp ce în 2015 vânzările EcoSport din prima generaţie erau de 224. Astfel, în acest an, într-un singur trimestru, s-au vândut de aproape 2 ori mai multe decât în întreg anul trecut.

Ford România a demarat luna trecută producţia versiunii cu tracţiune integrală a SUV-ului EcoSport şi odată cu acesta, cadenţa zilnică a uzinei a urcat spre 700 de maşini pe zi, potrivit datelor din piaţă.

Versiunea 4×4 a lui EcoSport va reprezenta aproximativ 20% din producţia şi vânzările modelului la nivel european, conform sursei citate. Dacă ritmul de producţie se va menţine până la finalul anului, spre 700 de maşini pe zi, atunci Ford va ajunge la o medie lunară de cel puţin 14.000 de unităţi, iar în total uzina să livreze cel puţin 140.000 de maşini în acest an.

Citeşte articolul compet în Ziarul Financiar

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide