O tipă a adormit pe autostradă în SUA. În mijlocul autostrăzii, mai exact [VIDEO]

Autor: Andrei Ştirbu 30 mart. 2015 Știri auto

O tânără de 25 de ani, din San Diego, a fost arestată de poliţie vineri noapte, sub suspiciunea de conducere sub influenţă. Aceasta a fost găsită dormind, în maşină, pe una dintre autostrăzile din proximitatea oraşului american. Nu, nu era parcată pe banda de urgenţă, ci era oprită pe banda a doua a autostrăzii. 

Dacă paragraful de mai sus nu ar fi avut un clip video care să-i confirme veridicitatea, ne-ar fi fost greu să credem că aşa ceva este posibil. Adică… de întâmplări nefericite în care şoferul adoarme la volan am mai auzit, însă, de regulă, acestea se termină spectaculos, dacă nu tragic. 

Aici nu este cazul, însă. Probabil că tânăra a simţit că are bateria pe terminate, aşa că a apucat să frâneze, adormind între timp, cu piciorul pe frână. Cât despre cât de mult noroc a avut – să fie găsită şi scoasă la timp din trafic, înainte să se producă un accident – noi cam aşa ne imaginăm situaţia:

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide