Piese care trebuie schimbare la maşină la revizie şi la ITP

Autor: Alexandru Banu 11 nov. 2017 Știri auto
Piese care trebuie schimbare la maşină la revizie şi la ITP

Dacă vrei ca maşina proaspăt achiziţionată, fie ea nouă sau second hand, să funcţioneze fără probleme o perioadă lungă de timp este necesar să urmăreşti şi să înlocuieşti anumite piese.

Locul 10. Filtrul de combustibil. Acest element, relativ simplu, este cel care protejează motorul de impurităţile care se pot găsi în carburant. De regulă, producătorul modelului pe care-l deţii recomandă un interval clar de schimbare a elementului filtrant. Există cazuri în care maşina nu este prevăzută pe circuitul de alimentare a motorului cu un asemenea filtru. În acest caz, vă sugerăm montarea unui filtru.

Locul 9. Completarea/schimbarea lichidului servo-direcţiei. Maşinile echipate cu servo-direcţie hidraulică impun urmărirea nivelului lichidului servo-direcţiei, ca acesta să nu scadă sub limita minimă. De regulă, limita minimă/maximă este marcată pe rezervorul lichidului. Atunci când completezi cu lichid, trebuie să fii sigur că este de acelaşi tip cu cel recomandat de producător. În cazul în care nivelul este mult sub limita minimă sau atunci când virezi, observi o rezistenţă mare a volanului, este indicat să te îndrepţi către un service.

Locul 8. Bateria. Atunci când vine timpul pentru schimbarea bateriei este absolut necesar să respectaţi valorile date de producătorul maşinii. Desigur, progresul tehnologic nu a ocolit bateria existând o sumedenie de posibilităţi (baterii care au o perioadă de utilizare mai mare, baterii cu performanţe ridicate, etc), însă toate au un preţ. Nu vă zgărciţi atunci când vine momentul schimbării bateriei. Una ieftină nu înseamnă că aţi făcut o afacere bună. Pot să apară tot felul de probleme care au ca rezultat costuri suplimentare.

Locul 7. Filtrul de aer. Este un element aproape banal, dar care influenţează în mod direct comportamentul/performanţele motorului tău. Atunci când aceste este îmbâxit de impurităţi, praf, etc., maşina ta nu mai „etalează” performanţele cu care te-ai obişnuit. De regulă, intervalul în care acest filtru trebuie schimbat este specificat de producătorul maşinii. Acest interval este în strânsă legătură cu mediul în care maşina rulează. Dacă maşina este ţinută cu preponderenţă într-un mediu cu mult praf, timpul de schimbare va fi mai redus faţă de o maşină care rulează într-un mediu fără praf. Aşadar, fii atent la intervalul de schimbare a filtrului şi nu lăsa să treacă mult timp peste limita impusă de producător.

Locul 6. Uleiul. Acesta necesită schimbare totală la intervale regulate de timp specificate foarte clar de producătorul maşinii. Se poate utiliza orice fel de ulei atâta timp cât respectă parametrii indicaţi de constructor. Însă, este recomandat utilizarea mărcii de ulei specificate de producător.

Locul 5. Bujiile. Atunci când vorbim despre motoarele care se alimentează cu benzină, bujiile sunt elementele care dau „viaţă” motorului. Fără scânteia generată de acestea motorul nu funcţionează. De regulă, producătorul maşinii specifică un interval de funcţionare optimă a bujiilor, după care acestea trebuiesc înlocuite. Chiar dacă funcţionează este recomandată schimbarea acestora la atingerea limitei superioare a intervalului.

Locul 4. Curelele motorului. Schimbarea acestor elemente în timp util este esenţială pentru buna funcţionare a motorului. Amânarea schimbării curelelor de transmisie peste limita impusă de producător poate cauza daune foarte serioase propulsorului, care se pot ridica la costuri ridicate.

Locul 3. Lichidul de răcire (antigel). Acesta este unul din lichidele importante din interiorul unui motor. Are un rol multiplu (răcire, protecţie la îngheţ, protecţie la oxidarea metalului) fapt pentru care merită atenţia ta. Este important ca nivelul lichidului să se încadreze în limitele minim/maxim marcate pe rezervorul lichidului, în caz contar există o problemă a sistemului de răcire. Producătorul maşinii recomandă, după un anumit interval de timp, înlocuirea antigelului.

Locul 2. Cauciucurile. Chiar dacă sunt cele mai longevive elemente care trebuiesc înlocuite, acestea au fost plasate pe locul 2 al acestui top datorită importanţei lor. Aşadar, sunt elementele care fac legătura între maşină şi calea de rulare, având implicaţii directe în ceea ce înseamnă securitatea pasagerilor şi performanţele maşinii. Este indicat să urmăreşti gradul de uzură a anvelopelor, presiunea din interiorul acestora, iar atunci când vine timpul să le înlocuieşti este important să nu te zgârceşti la bani.

Locul 1. Plăcuţele de frână. După cum bine se ştie, plăcuţele de frână sunt elementele din sistemul de frânare care se uzează cel mai rapid. Timpul în care acestea se consumă depinde în cea mai mare parte de stilul de condus. Este bine să verifici din când în când grosimea acestora şi să nu aştepţi pâna când se ajunge la metal. Vei risca să uzezi prematur discurile şi să fii nevoit să le schimbi iar costurile vor fi cu sigurantă mai mari decât cel al plăcuţelor.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide