Poate n-ar strica unele şi prin Bucureşti pentru maniaci (video)

Unul s-a-nfipt ca viteazul în el

Chiar sperăm că nu vom apuca vremuri în care vom fi condiţionaţi în trafic de asemenea inepţii. Poate numai la nivelul de holograme care să te sperie un pic şi să conştientizezi pericolul vitezei. Depinde însă şi de gradul de nebunie pe care îl au din ce în ce mai mulţi şoferi megagrăbiţi. Nimeni nu prea mai are răbdare în trafic şi riscă tot. Inclusiv vieţile altora. E adevărat că maşinile au din ce în ce mai multe sisteme de siguranţă, însă nu sunt 100% gata să prevină orice coliziune sau abatere de la carosabil. Astfel, graba strică treaba. Nu facem decât să le dăm apă la moară celor care vor să ne bage pe gât maşibile autonome.

Ne place să simţim pedala, să luăm singuri decizii, să ne plece puţin curul, însă la schimb cu viaţa, alegem viaţa. Aşa că, dacă nu ne vom stăpâni pornirile animalice în trafic şi nu ne vom ridica din telefoane capul, vom ajunge la autonome.

Până atunci însă, Range Rover ne face o demonstraţie de capabilitate pentru SUV-ul Evoque, maşină care nu e vreo mamă a offroader-elor. Însă iată că în situaţii rar spre deloc ivite în oraş, el poate să facă nişte lucruri miraculoase. Iar aceste valenţe vi le puteţi imagina pe teren accidentat, utile şi liniştitoare.

Asta e o cascadorie pe care au făcut-o englezii şi în timp ce toţi care treceau pe acolo s-au oprit şi s-au minunat, iar alţii şi-au lăsat spoiler-ele în speedbumper, Range-ul Evoque l-a trecut la marea artă. E adevărat că nişte suspensii adaptive, un 4x4 şi o gardă bună la sol nu fac trecută problema. E nevoie şi de îndemânare. Pilotul a folosit şi funcţiile de asistenţă la coborâre, care acum sunt instalate şi pe maşini din alte clase, nu numai pe SUV-uri.

Pare un fleac, nu? Nu încercaţi asta acaă pentru că s-ar putea să sfârşiţi ori cu baia de ulei spartă, ori pe burtă, cerând ajutorul unui prieten. Aşa că, luaţi ca lecţie de pricepere la volan în situaţii critice acest exerciţiu de marketing Land Rover şi să vă aduceţi aminte de el când o fi cazul.

Autor Alexandru Banu