Preţul real pe care îl plătim la pompă e al treilea în top după unt şi ouă

Autor: Alexandru Banu 12 dec. 2017 Știri auto
Preţul real pe care îl plătim la pompă e al treilea în top după unt şi ouă

Institutul Naţional de Statistică a publicat creşterile de preţuri în raport cu luna trecută şi cu noiembrie 2016. Preţurile generale de consum au crescut cu 3.2% comparativ cu noiembrie 2016. Rata medie Vs. ultimele 12 luni calculată pe baza indicelui preţului de consum este 1%.

Dacă ouăle au ajuns să se scumpească atât de mult (+29% Vs. cotombrie 2017 şi 34% Vs. decembrie 2016) că sunt probabil mai avantajos de procurat pe Marte, iar untul e al doilea în topul creşterilor alimentare cu 7 procente raportat la luna trecută, celelalte produse alimentare – majoritatea lor – sunt la zero-virgulă creşteri comparativ cu octombrie. Comparativ cu noiembrie şi decembrie 2016 sunt creşteri de 3.8% medie atât pentru produsele alimentare, cât şi pentru cele nealimentare.  

Sunt foarte puţine aliemente al căror preţ a scăzut, printre care alimentele deja scumpe precum mierea sau cafeaua. Iar acestea două nu sunt produse vitale. Untul şi ouăle, zicem noi, cam sunt. Nici măcar amarul nu ţi-l mai încei ieftin. Ţuica a crescut şi ea cu 0.4%.

Dintre mărfurile nealimentare, combustibilii (motorină / benzină) au crescut cel mai mult. Cu 2.8% comparativ cu octombrie şi cu deja 4.8% !!! dacă ne raportăm la decembrie 2016. Ok, în valoare absolută, per litru, nu înseamnă mare lucru şi poate nici per rezervor (~45 litri). Gândiţi-vă însă la ce consum de mare tonaj e în toată România, în fiecare zi. Şi acum adăugaţi maşinile de pasageri care consumă şi ele volume importante. În România se consumă anual în jur de 6-6.5 milioane de tone de carburanţi, benzină, motorină şi GPL. Motorina reprezintă aproximativ 80% din consumul total de carburanţi.

Sau dacă tot credeţi că e puţin raportat la consumul individual şi procentual, gândiţi-vă ce înseamnă o creştere a ROBOR-ului cu 0.1% puncte sau cum o balanţă comercială de zero-virgulă câteva procente influenţează enorm economia unei ţări.  

Aşa că dacă ne gândim la cele aproape 5 procente cu care s-a modificat preţul benzinei într-un an de zile, o să înţelegem volumele capitale de bani atrase de la consumatorii de combustibil timp de un an.

Mărfurile nealimentare al căror preţ a scăzut nesimţitor sunt produsele electrocasnice. Marfa alimentară al cărei preţ a scăzut cel mai mult sunt citricele (portocale, lămâi, limes, mandarine etc.) – 6.5 procente. Comparativ cu decembrie 2016, preţul e însă mai mare cu 13.5%.

Autor Alexandru Banu

Sursă INS

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide