Preţurile în România pentru noile BMW M3 şi BMW M4

Autor: Iulian Dnistran 12 mai 2014 Știri auto

„Şi dus a fost V8-ul”, cam acesta ar fi sloganul după care s-au ghidat, probabil, inginerii BMW atunci când au creat noile M3 şi M4. Un mare păcat, dacă ne întrebi pe noi, fiindcă V8-ul de pe precedenta generaţie a fost pur şi simplu excelent.

În orice caz, nu trebuie să ne uităm doar în trecut, ci ar trebuie să ne îndreptăm privirea şi către viitor, unde motoarele vor fi din ce în ce mai mici şi mai economice. Iar acel viitor e mai aproape decât ai crede, fiindcă de azi înainte noile M3 şi M4 pot fi comandate şi în România.

Nu mai sună ca un V8, dar cui îi pasă? (Bine, sincer, mie îmi pasă)

Potrivit comunicatului oficial, preţurile pentru BMW M3 Sedan pornesc de la 75.206 euro cu TVA inclus, în vreme ce coupe-ul M4 porneşte de la 76.508 euro cu TVA inclus.

Dacă nu ai aflat deja, noile sportive germane au renunţat la V8-ul de 4,0 litri aspirat natural în favoarea unui propulsor biturbo de 3,0 litri cu şase cilindri în linie care produce 431 CP şi 550 Nm – cu 11 CP şi 150 Nm mai mult decât avea precedentul M3.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide