Prima schiţă cu Mercedes Benz A-Class apare pe internet

Autor: Oraan Mărculescu 14 mart. 2011 Știri auto

Despre
Mercedes Benz A-Class
putem spune că a
fost un pas curajos pentru germani
, dar, după două
generaţii, oficialii au ajuns la concluzia că numele poate rămâne,
dar conceptul maşinii trebuie schimbat. Prin urmare, la revedere
structură tip sandwich a caroseriei şi un caracter practic
impresionant pentru mini-monovolumul de 3,8 metri.

Noua generaţie Mercedes Benz A-Class va reprezenta o
reîntoarcere la un stil mai convenţional
, urmând a fi un
model de clasă compactă menit a rivaliza în mod direct cu viitorul

BMW Seria 1
. Din informaţiile de până acum, maşina va fi
prefigurată de un concept de hatchback în 3 uşi, care va apărea la
Salonul Auto Shanghai 2011.

Cei de la Mercedes Benz chiar au dat publicităţii prima
schiţă oficială cu această maşină
, care nu face altceva
decât să ne stârnească interesul pentru noua familie din gama
constructorului german. Sunt evidente liniile inspirate de

conceptul Mercedes Benz F800
, precum şi faptul că targetul va
fi în mod clar publicul tânăr.

Ultimele zvonuri afirmă că micul A-Class va beneficia şi
de o versiune semnată AMG, cu un motor turbo de 2,0 litri şi 325
CP
– probabil în ideea de a oferi un concurent pe măsură
bombei
BMW Seria 1 M
. Mai multe detalii, însă, despre noul Mercedes
Benz A-Class vom afla în următoarele luni.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide