Promisiunea premierului, făcută celor de la FORD. Când se va construi autostrada Piteşti – Sibiu

În discuţiile cu delegaţia Ford, prim-ministrul Mihai Tudose

Promisiunea premierului, făcută celor de la FORD. Când se va construi autostrada Piteşti – Sibiu Promisiunea premierului, făcută celor de la FORD. Când se va construi autostrada Piteşti – Sibiu


Vinerea trecută, premierul s-a întâlnit cu o delegaţie a companiei Ford, întrevedere în cadrul căreia Mihai Tudose a promis companiei americane că, până la sfârşitul mandatului, va fi finalizată autostrada Piteşti - Sibiu şi legătura între Piteşti şi Craiova.

”Vicepreşedintele Ford a discutat despre stadiul implementării investiţiei Ford de la Craiova, inclusiv despre crearea celor aproape 1.700 de noi locuri de muncă, anunţate deja de companie”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului, publicat de Digi24

În discuţiile cu delegaţia Ford, prim-ministrul Mihai Tudose ”a subliniat importanţa industriei auto pentru economia românească, atât din perspectiva ponderii sale în dezvoltarea PIB, cât şi din socială, prin crearea de noi locuri de muncă atât în mod direct, cât şi prin efectul de angrenare economică”.