ProMotor NEWS: Legenda spune că 15 maşinuţe teleghidate au tractat un pickup de 3.2 tone

Autor: Alexandru Banu 21 mart. 2017 Știri auto
ProMotor NEWS: Legenda spune că 15 maşinuţe teleghidate au tractat un pickup de 3.2 tone

Tamiya e o firmă de jucării de care am auzit în premieră. Acum. Poate că unii mai fanatici dintre voi, ştiau de ea şi visau la o maşinuţă radiocomandată dintre cele mai bune. Sigur că ni le-am lua pe toate, însă preţurile unora ca lumea îl depăşesc pe cel al unei maşini SH încă funcţională. Ca să-şi promoveze cel mai tare offroader teleghidat, Tamiya a adunat 15 bucăţi Toyota  Mountain Rider ca să tracteze un Hilux de 3.2 tone. Maşinuţele sunt 4×4 cu trei setări – low, medium şi g-high ca offroaderele 1 la1. Au cauciucuri reale cu aer, au diferenţiale şi piese din aliaje. Sunt o joacă la cel mai profi nivel pentru micul inginer sau mecanic din tine. Au trei viteze, cadre din oţel , articulaţii cu foi, amortizoare şi, cum spuneam, roţi adevărate de 12.3 cm diametru. O Toyota Mountain Rider radiocomandată la scară 1 la 10 costă 1.170$. După ce au pierdut un pic aderenţa la plecare, cele 15 maşinuţe au reuşit să tragă monstrul Hilux. 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide