Q8, noul şi marele SUV Audi. Prima poză cu maşina nemţească absolută

Cine caută maşini de familie scumpe şi spaţioase

Q8, noul şi marele SUV Audi. Prima poză cu maşina nemţească absolută Q8, noul şi marele SUV Audi. Prima poză cu maşina nemţească absolută

Nu, nu există să fii la nivelul lor, al nemţilor, şi să nu ai SUV-uri în toată gama, indiferent de clasă. Uitaţi-vă la BMW. De la X1 la X7 (work in progress), nimic nu le lipseşte. Mai ales cumpărătorii. Studiile spun că ei vor SUV-uri. Nu contează că un SUV pe şasiu de maşină subcompactă e cu mult mai mic decât un hathback compact. Cu tot cu spaţiul pentru picioare, cap şi bagaje. De unde şi vorba, unde nu-i cap, vai de bagaje. Vreau un SUV pentru că-mi dă senzaţia de siguranţă – zic ele. Da?! Hmm ... Vreau un SUV că mă urc pe borduri – zice el. Păi, du-te la câmp şi urcă-te pe loturi cu tractorul, aici e oraş, aici e o ţară civilizată ... pardon, am uitat că suntem în România. Ţara în care omul şi-a dorit şi n-a avut. Acum e timpul lui să spargă banul şi să-l dea pe lucruri inutile. Dar măcar faci impresie. Ok, hai să nu fim răi, fiecare face ce vrea cu şi pe banii lui. Tot românul şi tot europeanul vrea SUV. În primul rând – da! – pentru că e practic. Poţi, într-adevăr, să încaleci borduri, vezi de sus tot ce e în jur, iar impresia de siguranţă contează atunci când ai copii.

Revenind la Audi, era timpul să vină cu un concurent în cărţi pentru X7. X7-le e în probe, îl pozează fotografii pe unde îl prind, Q8 e încă o enigmă măricică spre gigantică. Au fost trase nişte cadre cu maşina la test pe zăpadă, dar mai multe nu se ştiu. A, ba da, va fi construit, cum era normal, pe platforma MLB Evo, şasiu scalabil pe care îl au şi Urus (Lamborghini), Touareg şi Bentayga (Bentley) – din gama maşinilor mari ale grupului VAG (Volkswagen).

Q8 nu vine mâine-poimâine la Salonul Auto Internaţional de la Beijing, ci probabil aşteaptă toamna ca să se facă văzut la el acasă, în Germania, la Salonul de la Frankfurt. De încălzire şi ca să se joace cu imaginaţia şi aşteptările noastre, Audi a pus deja un post pe Facebook. Se vede silueta noului Q8 şi pare că va fi ceva spectaculos. Acum, dacă noul Touareg arată atât de bine, tragem nădejde că Audi chiar le va da recuperat concurenţilor Mercedes şi BMW.

Autor Alexandru Banu