Ridicarea maşinilor parcate ilegal se schimbă peste noapte

Autor: ProMotor 23 ian. 2017 Știri auto
Ridicarea maşinilor parcate ilegal se schimbă peste noapte

Începând de pe 21 ianuarie, maşinile parcate neregulamentar pe drumurile publice vor putea să fie ridicate din nou, cel puţin teoretic, potrivit unui act normativ ce urmează să intre în vigoare, scrie Avocatnet.ro. Totuşi, pentru ca acest lucru să fie posibil, autorităţile locale vor trebui să deţină spaţii speciale pentru depozitarea autoturismelor ridicate, ceea ce poate duce la întârzierea aplicării efective a măsurii în unele localităţi.

„Ridicarea vehiculului reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care poliţistul rutier o poate dispune în una dintre situaţiile prevăzute la art. 143 (din Regulamentul Codului rutier – n. red.), când vehiculul staţionează neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează (…) pe durata a 24 de ore, de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administraţia publică locală”, dispune actul normativ.

Cu toate acestea, prevederile stabilesc că, pentru ca ridicarea autoturismelor să fie posibilă, fiecare administrator de drum sau autoritate locală trebuie să poată să folosească spaţii speciale de depozitare. Aşadar, asta implică nu doar existenţa spaţiilor respective, ci şi a unor persoane care să se ocupe de ridicare, transport, depozitare, pază şi relaţia cu persoanele care vin să-şi recupereze vehiculele.

„Operaţiunile executate pentru ridicarea vehiculului constau în ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculului. Transportul la locul de depozitare se realizează în condiţii care exclud deplasarea pe propriile roţi a vehiculului ridicat. (…) Depozitarea se face numai în spaţii corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administraţia publică locală. Pe perioada depozitării, vehiculele ridicate se află în paza administratorului drumului public sau, după caz, a administraţiei publice locale”, scrie în HG nr. 965/2016, cu precizarea că programul de restituire va trebui să fie non-stop.

Aşadar, există şanse ca, în anumite localităţi, ridicarea maşinilor parcate neregulamentar să nu fie posibilă chiar de la data de 21 ianuarie 2017. În acest sens, informaţia a fost confirmată, la solicitarea AvocatNet.ro, de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

„(…) la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri de guvern (HG nr. 965/2016, ce se va aplica din 21 ianuarie 2017 – n. red.), ridicarea vehiculelor este condiţionată de operaţionalizarea, de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administraţia publică locală, a serviciilor privind ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculelor, precum şi de stabilirea tarifelor aferente acestor operaţiuni”, au explicat reprezentanţii Direcţiei informare şi relaţii publice din cadrul MAI.

Practic, situaţia este acum în mâinile autorităţilor locale, din moment ce Guvernul nu poate lua nicio măsură efectivă pentru a se asigura că ridicarea autoturismelor se va putea face chiar de sâmbăta viitoare.

„Poliţiştii rutieri au atribuţii care privesc exclusiv respectarea normelor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, obligaţia de a realiza ridicarea şi depozitarea vehiculelor revenind autorităţilor administraţiei publice locale (în calitate de administratori ai drumurilor publice din interiorul localităţilor, potrivit art. 64 din OUG nr. 195/2002). Funcţionarea autorităţilor administraţiei publice locale este guvernată, potrivit Constituţiei României şi Legii nr. 215/2001, de principiul autonomiei locale, astfel că nici Guvernul, nici Ministerul Afacerilor Interne nu aveau şi nu au abilitarea să impună acestora modalităţi de îndeplinire a obligaţiilor legale ce le revin”, au subliniat reprezentanţii MAI.

Doar poliţiştii rutieri şi cei locali vor putea dispune ridicările

Poliţiştii rutieri şi poliţiştii locali sunt singurele persoane abilitate de legislaţie să dispună în scris ridicarea maşinilor parcate neregulamentar pe drumurile publice. Mai exact, conform Hotărârii Guvernului nr. 965/2016, ridicarea se va putea face în următoarele situaţii în care staţionarea voluntară este interzisă:

  • în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
  • în zona de acţiune a indicatorului de staţionare interzisă şi a marcajului de interzicere a staţionării;
  • pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de 6 m;
  • în dreptul căilor de acces ale proprietăţilor alăturate drumurilor publice;
  • în pante şi în rampe;
  • în locul unde este indicatorul de staţionare alternantă (în altă zi sau perioadă decât cea permisă) sau indicatorul de zonă de staţionare cu durată limitată (peste durata stabilită).

Dispoziţia de ridicare se va întocmi în scris, în trei exemplare, şi va trebui să conţină data, ora şi locul ridicării, gradul profesional, numele şi prenumele poliţistului care dispune măsura şi unitatea din care acesta face parte, dar şi indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată. De asemenea, actul va trebui să includă menţiunile privind înregistrarea foto sau video a staţionării vehiculului, menţiunile privind avariile vizibile ale maşinii, numărul de înmatriculare/înregistrare şi marca vehiculului.

„Transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării şi este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz se suportă doar contravaloarea operaţiunii de ridicare”, este lămurit în hotărârea Executivului.

Ridicarea autoturismelor parcate ilegal nu mai este posibilă de la mijlocul anului 2015, atunci când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a găsit că această activitate trebuie reglementată de Guvern, nu de autorităţile locale. Prin urmare, hotărârile locale prin care se stabileau reguli pentru ridicare şi-au pierdut validitatea şi n-au mai putut fi puse în aplicare.

Important! Bine de ştiut este că administratorul drumului public sau administraţia publică locală va fi răspunzătoare de pagubele cauzate maşinilor în procesul de ridicare, transportare şi depozitare.

Sursă: Avocatnet.ro

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide