Rompetrol Racing Challenge şi-a desemnat campionul

După finala de sâmbătă de la Bucureşti din cadrul competişiei Rompetrol Racing Challenge, Cristian Rus a fost desemnat campion şi viitor pilot în Campionatul Naţional de Raliuri 2011.

Rompetrol Racing Challenge şi-a desemnat campionul Rompetrol Racing Challenge şi-a desemnat campionul

Cristian Rus se va bucura de un pachet de sponsorizare ceinclude maşina oficială de raliu, echipamentul, coordonarea,instruirea şi cursurile de pilotaj aferente. Toate acestea suntoferite de Grupul Rompetrol şi Napoca Rally Academy. Campionul RRC,are 28 de ani, este din Sibiu şi s-a calificat în etapa locală dela Cluj, unde a ocupat locul al II-lea pe podium. Pentru el a fostprimul contact cu pilotajul la volanul unei maşini de concurs înmediu real, acesta fiind fruntaş în competiţii internaţionale depilotaj pe simulatoare auto.

"Odată cu Finala de la Bucureşti, Rompetrol Racing Challengeşi-a găsit campionul în persoana lui Cristian Rus. Aceastăcompetiţie a fost o provocare la un nivel foarte înalt, în careatât el, cât şi ceilalţi 9 concurenţi au oferit un adevăratspectacol, dovada fiind faptul că au progresat foarte mult faţă deetapele locale şi că s-au pregătit intens pentru cursă. Îlfelicităm pe Cristian, care a demonstrat că are calităţile unuipilot adevărat, suntem alături de el cu întreaga echipă şi nepregătim de Campionatul Naţional de Raliuri 2011" spune PetrianRadulescu, director marketing, Rompetrol Downstream.

Competiţia de sâmbătă a început cu o primă manşă, în carestartul a fost luat simultan de câte 2 concurenţi, fiecare de câtedouă ori. La finalul manşei, în competiţie au rămas doar 8concurenţi. Manşa a doua, a însemnat patru dueluri în sferturi, înurma cărora în competiţie au rămas 4 concurenţi, cei mai buni în 2din 3 curse: Florin Petrişor, Cristi Cotan, Gigi Bartha şi CristiRus. Dupa acelaşi sistem piramidal, în finală s-au calificat FlorinPetrişor şi Cristi Rus. Pentru desemnarea campionului RompetrolRacing Challenge, cei doi s-au întrecut în 5 manşe, ultima manşăfiind de fapt cea care a făcut diferenţa, pentru ca cei doi au mersla egalitate până în ultima clipă: 2:2 scorul înainte de manşa a5a.

"In Marea Finală, după o săptămână de antrenamente la Cluj, auconcurat 10 tineri total schimbaţi faţă de cei pe care i-amcunoscut în etapele locale: mult mai bine pregătiţi, mai motivaţisă câştige şi mult mai încrezători în propriile forţe. În privinţalui Cristi, progresele sale au fost remarcabile. Are o putereextraordinară de concentrare, chiar şi atunci când începe mai slabun start, iar acest psihic puternic este un punct forte pentruorice pilot. Aştept cu nerăbdare să începem antrenamentele şi maiales, să îl văd pe circuitul CNR, concurând împotriva piloţilorconsacraţi." spune Bogdan Marişca, membru Napoca Rally Academy şipartener al Rompetrol Racing Challenge.

Marea Finală de sâmbătă, 25 septembrie, a avut loc în Bucureştişi a aliniat la start cei mai 10 concurenţi din Rompetrol RacingChallenge: câte trei finalişti ai etapelor de la Constanţa (FlorinPetrişor, Liviu Cana, Mihai Drăghici), Timişoara (Vlad Bunescu,Cristian Cotan, George Bartha), Cluj (Ovidiu Almasa, Cristian Rusşi Raul Badiu) şi câştigătorul "wild-card-ului" Rompetrol RacingChallenge (Alin Plesa Petringenar), acesta din urmă fiind ales înbaza criteriilor de performanţă şi standardelor competiţionale:film de calificare în competiţie, rezultate în urma testărilorpsihologice şi de îndemânare, performanţă pe circuit. Prin prismacriteriilor enumerate, wild card-ul a revenit concurentului care afost cel mai aproape de calificarea în finală.

Peste 600 de concurenţi au intrat în competiţie cu filme cu odurată de maxim 30 de secunde în care au vorbit despre pasiunea lorpentru pilotajul sportiv cu scopul de a convinge juriul că merităsă intre în competiţie. În fiecare etapă locală la Constanţa (7august), Timişoara (21 august) şi Cluj (11 septembrie), câte 30 deconcurenţi au trecut prin evaluări şi testări, pentru ca în finaldoar 10 să intre pe fiecare circuit. Cei mai buni s-au calificat înMarea Finală, iar al 10-lea concurent a primit wild-card-ulcompetiţiei.