Şeful statului încearcă să pună punct unui fenomen care distruge vieţi

Autor: Alexandru Banu 06 feb. 2018 Știri auto

Rodrigo Rody Roa Duterte, cu tot cu porecle, nume şi prenume, face 73 de ani în martie. Pe 28, pentru cine vrea să-i spună la mulţi ani de ziua lui. 22 de ani şi de 7 ori consecutiv a fost primar în Davao. De un an şi jumătate este preşedintele Filipinelor şi are o obsesie: drogurile. Nu le suportă, nu le acceptă, le detestă şi vrea o ţară fără niciun gram de drog. Indiferent de natura lui. Din acest motiv, Rody este relaţionat de execuţii care au curăţat Davao de traficanţi şi l-au transformat dintr-un focar de crime într-un loc turistic.

El vrea să extindă purificarea la nivelul ţării şi cum are ocazia, dă câte un exemplu. Şi o face public. E de părere că drogurile sunt mama şi tatăl tuturor relelor şi continuă să pună capăt bandelor de traficanţi şi să le ia totul. Inclusiv averi, prin confiscare.

Ultimul exemplu s-a viralizat în toată lumea şi e cu lux de amănunte. Cum altfel aţi vrea să vedeţi exteriminarea unor maşini de lux, dacă nu cu lux de amănunte? Le-a adunat pe toate şi a comandat un bulodozer care să le dea o lecţie proprietarilor. Lui Rodrigo Duterte nu i s-a rupt sufletul să vadă cum se strivesc sub roţi bunătăţi de Mercedes-uri, BMW, Lexus-uri şi alte maşini premium care au costat câteva milioane împreună.

30 de bucăţi au fost distruse la ordinul preşedintelui, în total. Demonstraţia a fost o sărbătoare pentru fotografi şi în general pentru presă. Rar mai vezi azi un preşedinte atât de hotărât şi fidel unei cauze.

Pe Duterte nu-l intersează valorificarea bunurilor confiscate de la traficanţii de droguri, ci exemplul pe care îl dă prin distrugerea lor celor care vor să intre în afaceri necurate.

Prima maşină de serie care pleacă pe Marte. O să facă 420 de zile şi o să rămână acolo până la Sfârşitul Lumii

Maşinile erau în porturi şi nu fuseseră preluate de către traficanţii care le comandaseră. În portul din Manila erau 20 dintre ele, iar în alte două porturi, în Cebu şi Davao, erau celelalte 10.

Deşi Duterte e văzut ca un preşedinte care dă cu parul, lipsit de tact şi de metode moderne de conducere, cei ma mulţi îl aprobă atunci când ia decizii atât de dure pentru cei care fac afaceri ilegale.   

Autor Alexandru Banu

 

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide