Statistică dezastruoasă pentru parcul auto din România: 17 maşini noi la fiecare 100 înmatriculate

În primele 11 luni ale anului, în România ...

Statistică dezastruoasă pentru parcul auto din România: 17 maşini noi la fiecare 100 înmatriculate Statistică dezastruoasă pentru parcul auto din România: 17 maşini noi la fiecare 100 înmatriculate

În primele 11 luni ale anului, în România, au fost înmatriculate circa 99.000 de autoturisme noi, în timp ce numărul înregistrărilor de maşini second hand a ajuns la 474.487 de unităţi, scrie Digi24.ro

În intervalul ianuarie – noiembrie 2017, pe primele trei locuri la numărul înmatriculărilor de autoturisme rulate se află: Volkswagen, cu 124.533 de exemplare, Opel 58.934 şi Ford 46.838 unităţi. 

La capitolul vehiculelor noi, din totalul de 98.116 unităţi, cele mai multe înmatriculări au fost consemnate pentru Dacia - cu 27.424 unităţi (+9,79% comparativ cu primele 11 luni din anul anterior), Volkswagen (9.050 unităţi, +21,53%) şi Skoda (8.439 unităţi, +6,62%)

Cea mai redusă frecvenţă a înmatriculărilor de autoturisme noi s-a consemnat în luna noimebrie la: Alfa Romeo (nouă unităţi), Subaru (6), Bentley (4), Lada şi Ssang Yong (câte trei unităţi), respectiv Ferrari şi Maserati (câte o unitate).

În Capitală, majoritatea vehiculelor se încadra, la finele anului trecut, în categoria de vechime 6-10 ani (346.594 unităţi), urmată de cele mai vechi de 11-15 ani (301.648 unităţi) şi de cele cu peste 20 de ani uzură (195.666 unităţi).