Sunetul de brută sperie o armată de zombie (thriller video)

Powersche în loc de Porsche

Sunetul de brută sperie o armată de zombie (thriller video) Sunetul de brută sperie o armată de zombie (thriller video)

Am vorbit ieri despre viteză, despre însemnătatea ei şi nevoia de ea. Ziceam că suntem în 2017 şi că totul se măsoară în m/s, km/h şi mb/s. Pentru cei informaţi, viteza = spaţiu / timp. Cu astea 3 coordonate vitale jonglăm. Ai viteză, iei locul de onoare. În tot.

Şi tot ieri vobeam în continuarea articolului, despre Brabus Rocket 900, un S65 cu 900 de cai. S-a dus în 340 ca o floricică, fără nicio grijă. O să vină momentul în care vitezometrele de 400 km / h o să fie depăşite. Mai ştiţi când aveaţi 220 pe bord şi parcă nu mai conta nimic? Nici măcar că maşina prindea 160 maximum - viteza maximă specificată de constructor în cartea maşinii.

Acum vorbim de cifre anii-noştri, mult mai mari mai ales în cazul unor monştri ca Mercedes sau Porsche. 911 GT2 RS este ceva între vis şi maşină interzisă. Dacă ajungi s-o ai, eşti unul dintre cei mai fericiţi oameni de pe Pământ.

Această maşină este cel mai puternic 911 construit vreodată de Porsche. Vorbim de versiune-fabrică, nu de tuning-uri. Motorul este în 6 cilindri aliniament boxer, de 3.8 litri capacitate, are două turbine şi scoate … 700 de cai putere. Cuplul de 750Nm ajunge la roţile spate printr-o cutie PDK (dubluambreiaj) cu 7 viteze. Constructorul zice că maşina asta ia suta în 2.8 secunde. Nouă ne-a luat vreo 7 secunde ca să scriem ultima frază şi încă două ca să verificăm dacă am scris-o fără greşeli. Ăsta e un lucru care ne iese foarte rar dar pentru că vrem să vă spunem atât de multe într-un timp atât de scurt :).

În 8.3 secunde, Porsche-le 911 GT2 RS se duce în 200 km / h, iar în alte 11 secunde atinge 300 km / h. 22.1 secunde spune Porsche că-ţi ia ca să atingi 300 cu diavolul germanian. Preţul corect pentru cifrele astea e pe măsură  - 250.000 de euro. Gândeşte-te că sunt bani cu care îţi cumperi un parc de distracţii, nu o simplă maşină.

Cei de la Sport Auto au vrut să vadă dacă producătorul s-a ţinut de cuvânt şi dacă maşina este într-adevăr atât de rapidă. Au fost la nemţi acasă pe autobahn şi au prins 356 km / h, cu 16 km / h peste viteza maximă comunicată de Porsche. Pe GPS însă, diferenţa de viteză maximă nu a fost atât de mare. Sport Auto a prins 342 km / h cu GT2 RS.

Autor Alexandru Banu

PORSCHE 911 GT2 RS 0-350 KMH (VIDEO)