SUV-ul Duster a ajutat Dacia să depăşească pragul de 5 mld. euro cifră de afaceri

În total, toate operaţiunile Grupului Renault în România, luând în calcul ....

SUV-ul Duster a ajutat Dacia să depăşească pragul de 5 mld. euro cifră de afaceri SUV-ul Duster a ajutat Dacia să depăşească pragul de 5 mld. euro cifră de afaceri

Cea mai mare companie din România, Automobile Dacia, a depăşit pragul de 5 mld. euro cifră de afaceri ajutată de SUV-ul Duster

Constructorul auto a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 5,1 mld. euro, în creştere cu 11,4%, şi şi-a consolidat poziţia de cea mai mare companie din România.

Citeşte şi Test drive DUSTER Black Touch. All-road-ul românesc face senzaţie

Automobile Dacia a înregistrat cel de-al cincilea an consecutiv de creştere a cifrei de afaceri în 2017 după ce şi-a majorat businessul cu 11,4% faţă de anul precedent, ajungând la 23,1 mld. lei (5,1 mld. euro), potrivit datelor companiei.

În total, toate operaţiunile Grupului Renault în România, luând în calcul şi activitatea de vânzare şi pe cea de cercetare-dezvoltare, a avut o cifră de afaceri consolidată de 5,7 miliarde de euro.

„Contribuţia vânzărilor de autovehicule şi de componente auto la realizarea cifrei de afaceri a fost de 92% din totalul cifrei de afaceri, în creştere faţă de anul 2016, datorită unui mix de modele şi versiuni foarte bun şi vânzărilor la internaţional de componente CKD (colecţii de maşini complet deza­samblate) şi SKD (colecţii de maşini parţial asamblate), în creştere cu 10% faţă de 2016“, a spus Liviu Bocşaru, directorul financiar al Automobile Dacia. În continuare exporturile rămân baza uzinei de la Mioveni, în condiţiile în care 92,6% din ce a produs Automobile Dacia în 2017 a mers la vânzare pe pieţele externe.

"Exportul este pentru noi o prioritate pentru că ne dorim să răspundem cât mai bine solicitărilor clienţilor noştri. Pentru orice uzină este extrem de important să aibă o piaţă locală puternică, unde să vândă o parte din producţie", a spus Liviu Bocşaru, director administrativ şi financiar al Automobile Dacia.

În ceea ce priveşte profitul brut realizat de companie, acesta a urcat cu aproape 9% la 539 mil. lei de 456 mil. lei. Pe de altă parte, profitul net al companiei a urcat anul trecut cu 18% la 539 milioane de lei (118,2 mil. euro).

"Rezultatul brut este cel care reflectă performanţa reală a businessului, de aceea când vorbim de rezultate financiare, întotdeauna facem referire la acesta. În ceea ce priveşte evoluţia rezultatului net, explicaţia cu privire la creştere este faptul că anul acesta, prin Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) Dacia, Grupul Renault a decis să reinvestească în totalitate profitul rezultat în 2017. Aceasta presupune o amânare la plată a impozitului pe profit şi implicit un rezultat net mult mai bun decât anul trecut", au spus oficialii Dacia.

Citeşte articolul complet în Ziarul Financiar