Teaser: Rimac Concept One va fi rivalul electric al lui Bugatti Veyron

Autor: Oraan Mărculescu 11 aug. 2011 Știri auto
Teaser: Rimac Concept One va fi rivalul electric al lui Bugatti Veyron

Ok, ne-am fi aşteptat ca Ferrari să-i arunce mănuşa celebrului deja Bugatti Veyron, însă, la Salonul Auto Frankfurt 2011, provocarea vine dintr-o direcţie neaşteptată: Croaţia. O ţară foarte cunoscută pentru turism şi peisaje, nicidecum pentru industria auto.

Ei bine, Rimac Automobili este un mic producător exotic, recent intrat în peisajul auto, care vrea să rupă gura târgului, pardon, a salonului german cu un concept de supercar electric, denumit, cum altfel, Rimac Concept One. Şi care se laudă, cel puţin în teorie, cu performanţe la nivelul unui Veyron.

Proiectanţii au pornit de la zero, dorind să creeze cea mai performantă maşină electrică la ora actuală. Prin urmare, Rimac Concept One va avea patru motoare electrice, a căror putere totală va atinge 1.088 CP şi, atenţie, un cuplu motor maxim monstruos, de 3.800 Nm!

Prin urmare, demarajul 0-100 km/h în doar 2,8 secunde pare perfect realist, în timp ce viteza maximă se cifrează, teoretic, la puţin peste 300 km/h – nu e rău pentru o maşină cu o masă proprie de 1.650 kg, nu-i aşa? Ce-i drept, Veyron atinge o viteză maximă cu 100 km/h mai mare, dar, pe de altă parte, consumul mediu este de minimum 25 litri/100 km (ceea ce i-a şi adus titlul negativ de cea mai gurmandă maşină).

Asta în timp ce Rimac Concept One se bazează pe un pachet de baterii litiu-ion de 92 kWh, care, surprinzător, îi asigură maşinii o autonomie maximă de 600 km. În plus, răspunsul croaţilor la tracţiunea integrală a lui Veyron îl reprezintă sistemul AWTV (All Wheel Torque Vectoring) – cele patru motoare electrice pun în mişcare câte o roată, iar şoferul are la dispoziţie mai multe programe de control al transmiterii puterii către acestea.

V-am făcut curioşi, nu-i aşa? Mai trebuie să avem răbdare până în preajma salonului auto german pentru a afla toate detaliile despre noul bolid şi, mai ales, să vedem cum arată Rimac Concept One.

CÂT CREDEŢI CĂ VA COSTA SUPERCARUL ELECTRIC RIMAC?

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide