The Heat e un apartament de cinci stele ambulant

Nu ştiu voi, dar eu aş vrea uneori să plec la drum cu casa în spate, aşa ca un melc. Dar n-aş vrea să renunţ chiar la toate bunătăţile aduse de camerele de hotel convenţionale (de exemplu, spaţiu suficient şi o toaletă în care nu simţi că te sufoci), aşa că am tot amânat aventura. Acum, însă, s-ar putea să fac ore suplimentare la serviciu ca să îmi pot cumpăra imensitatea asta pe roţi.

The Heat e un apartament de cinci stele ambulant The Heat e un apartament de cinci stele ambulant

Pasionaţi de rulote, respiraţi adânc, fiindcă urmează nişte poze şi câteva cuvinte despre The Heat. Lăsând la o parte numele (care înseamnă „căldura”, apropo), monstruozitatea asta nu e altceva decât un fel de apartament de lux ambulant.

A fost creat pentru a ţine în puf actorii, cântăreţii şi celelalte vedete ale lumii atunci când sunt plecate în turneu sau sunt pe platoul de filmare.

Citeşte şi: TOP 10 cele mai neobişnuite rulote şi autorulote din istorie

În esenţă, este vorba despre un trailer de autotren la care s-a muncit extrem de mult. Pentru început, lateralele se extind în exterior pentru a face mai mult spaţiu în interior, în vreme ce partea de sus se ridică pentru a crea etajul cu numărul doi. Da, ai citit vine, e un apartament cu etaj. Pe roţi.

Înăuntru, pasagerii (sau turiştii, cum vrei) au parte de o sumedenie de televizoare, mai multe băi, o bucătărie complet utilată şi un sistem de supraveghere video.

Citeşte şi: KiraVan este cea mai tare rulotă din istorie