Top 9 sfaturi înainte să mergi la ITP

O dată la doi ani, maşinile de uz personal trebuie....

Top 9 sfaturi înainte să mergi la ITP
Top 9 sfaturi înainte să mergi la ITP

O dată la doi ani, maşinile de uz personal trebuie să treacă pe la Inspecţia tehnică periodică. Scopul acesteia este de a testa capacitatea vehiculelor de a circula în siguranţă.  Sunt totuşi câteva verificări ce se pot efectua de orice şofer înainte de inspecţia tehnică periodică şi care îl scutesc de costuri suplimentare.

Şoferii, chiar şi cei care nu se pricep deloc la mecanică sau la partea electrică, pot face însă o serie de verificări, unele chiar banale, înainte de inspecţia tehnică periodică, dar care vor reduce destul de mult costurile. 

1. Maşină murdară

La inspecţia tehnică periodică, asigură-te că maşina este curată. Caroseria, şasiul şi celelalte ansambluri şi subansambluri ce urmează să fie controlate trebuie să fie curate. O vizită în prealabil la o spălătorie auto este recomandată.

2. Cauciucuri uzate

Anvelopele necorespunzătoare reprezintă cauza cea mai des întâlnită pentru care proprietarii de autovehicule nu primesc aviz favorabil la inspecţia tehnică periodică. Examinatorul va verifica dacă acestea au mărimea corectă şi dacă există desprinderi de bucăţi de pe suprafaţa de rulare. De asemenea, verifică starea anvelopelor şi presiunea aerului (anvelopele trebuie umflate la presiunea indicată pe acestea).

3. Becuri arse

Asigură-te că becurile nu sunt arse şi nu uita de lumina de ceaţă şi de cele de la numărul de înmatriculare. 

4. Centuri de siguranţă defecte

Verifică toate centurile (inclusiv pe cele din spate) şi sigură-te că funcţionează corect. Atunci când sunt trase puternic, ele trebuie să opună rezistenţă

5. Probleme la ştergătoare

Sistemul de curăţare a parbrizului trebuie să funcţioneze corespunzător. Inspectorii care realizează ITP-ul sunt foarte stricţi în legătură cu acest aspect. De aceea este recomandat să verifici ca lamele ştergătoarelor să nu fie uzate şi să ai suficient lichid de parbriz.

6. Alte componente defecte

Nu uita să verifici ca încuietorile, clanţele uşilor şi claxonul să funcţioneze. De asemenea, verifică ca geamurile să se închidă corespunzător şi verifică ca scaunele să nu se mişte;

7. Uleiul

Nici un inspector IPT nu va sta să verifice nivelul de ulei, însă acest lucru, alături de calitatea produsului folosit, se va reflecta în performanţa motorului în ceea ce priveşte emisia de noxe, lucru care va ieşi în evidenţă atunci când efectuăm inspecţia tehnică periodică.

8. Aspectul exterior, interior şi nivelul lichidelor

Înainte de ITP verificati şi completaţi nivelul fluidelor: lichid antigel, lichidul pentru parbriz, servofrână şi servodirecţie. Poţi verifica, de asemenea, etanşeitatea conductelor si furtunelor pentru o observa eventualele pierderi;

9. Controlul lotului de bord

Verifică roata de rezervă, care trebuie sa fie umflată corect. Nu trebuie să lipsească cricul, cheile de intervenţie, triunghiul reflectorizant, trusa medicală omologată, care să fie în termenul de valabilitate, şi stingătorul care trebuie să fie funcţional.

SURSĂ: Adevărul.ro