Tunelurile pentru urşi saltă enorm preţul celei mai scumpe bucăţi de drum din România

Autor: Alexandru Banu 18 apr. 2018 Știri auto
Tunelurile pentru urşi saltă enorm preţul celei mai scumpe bucăţi de drum din România

Acordul de Mediu revizuit în anul 2013 pentru Autostrada Lugoj – Deva, după ce statul semnase deja contractul cu constructorul italian Salini Impregilo, a impus pe secţiunea E a lotului 2 (între Margina şi Holdea) execuţia de lucrări suplimentare faţă de contractul aflat deja în derulare: două tuneluri în locul unor săpături, prelungirea unui viaduct şi includerea unui viaduct nou.

Valoarea lucrărilor suplimentare, inclusiv a faimoaselor ecoducte -„tuneluri pentru urşi”, se ridică la 798 milioane de lei (circa 170 de milioane de euro). Lucrările suplimentare ar fi crescut valoarea totală a lucrărilor de pe lot la 1,36 miliarde de lei. Iar acest nivel ar fi însemnat o majorare de 2,4 ori a valorii iniţiale a contractului, care este de 562 milioane de lei.

Pentru că aveau o valoare peste limitele legale acceptate, CNAIR a trebuit să scoată lucrările pentru tuneluri din contractul cu Salini-Impregilo şi le licitează separat.

IATĂ AICI COSTUL TOTAL AL CELOR MAI SCUMPI 15 KM DIN ROMÂNIA

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide