Vânzările Dacia în 2008

Autor: Mediafax 06 iun. 2007 Știri auto
Vânzările Dacia în 2008

"Nimeni nu ştie dacă aceasta va fi grila care se va aplica după 1 ianuarie 2008. În orice caz, nu cred că noua formulă de calcul va avea un impact atât de mare asupra Automobile Dacia. Va exista cu siguranţă o creştere a importurilor de autovehicule de ocazie, dar fără un impact demn de luat în seamă", a declarat, marţi, preşedintele Automobile Dacia, Francois Fourmont.

Autorităţile române au transmis, la începutul săptămânii trecute, Comisiei Europene, o nouă formulă de calcul a taxei de primă înmatriculare, care prevede niveluri de până la trei ori mai mici pentru unele maşini vechi, dar mai mari la cele noi, data propusă pentru intrarea în vigoare a modificărilor legislative fiind 1 ianuarie 2008. Comisia nu a formulat încă un răspuns.

Au fost introduse noi prevederi pentru maşinile cu vechimi mai mici de un an, cum ar fi o lună, trei luni sau şase luni, în condiţiile în care formula actuală nu prevede astfel de diferenţieri. Modificările legislative vizează definirea mai exactă a sferei de aplicare a taxei, inclusiv prin menţiuni exprese a tipurilor de vehicule scutite, simplificarea modalităţii de calcul, prin eliminarea coeficientului de corelare, extinderea scalei de vârstă a maşinii la 20 de ani, ceea ce implică scăderea cuantumului taxei odată cu vechimea.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide