Vară, iarnă, omu' cât înlocuieşte roţi, învaţă

Ce cauciuc e potrivit pentru maşina ta în funcţie de sezon

Vară, iarnă, omu' cât înlocuieşte roţi, învaţă Vară, iarnă, omu' cât înlocuieşte roţi, învaţă

 

Potrivit site-ului pneunet.ro, şoferii din România preferă să achiziţioneze, în mod tradiţional, anvelopele de iarnă în perioadă când cererea este foarte mare – nu doar la cumpărare, ci şi la montare – iar preţurile sunt întotdeauna mult mai ridicate cu cât ne apropiem de începutul sezonului de iarnă. “Cu cât cumpărăm din timp avenlopele de iarnă, cu atât preţurile vor fi mult mai jos. De regulă, preţurile în această perioadă pot avea reduceri de pană la 40%. În funcţie de parametrii anvelopei şi de marcă, preţurile pot varia de la 132 de lei pană la 500 de lei, la începutul lunii septembrie, iar odată cu terminarea lunii, preţurile au tendinţa de a reveni la cele obişnuite, specifice sezonului rece, când cererea începe să crească”, declară Nicu Avram, administratorul unui magazin online.  

În acelaşi timp, specialistul afirmă că s-au creat cel puţin 10 mituri false legate de anvelopele de iarnă şi de folosirea lor, care au indus în eroare foarte mulţi şoferi. 

  1. Anvelopele de iarnă sunt obligatorii de la 1 noiembrie. “Nimic mai fals. Conform Legii, nu există niciun termen calendaristic în care şoferii sunt obligaţi să aibă autoturismul dotat cu anvelope de iarnă. Iniţial se vehicula termenul cuprins între 1 noiembrie şi 1 martie, ca fiind perioadă în care maşinile trebuie să fie încălţate cu pneuri dedicate sezonului rece. Legea oficială, în variantă finală, spune că trebuie să ai pneuri de iarnă acolo unde este zăpada, indiferent de luna anului. Adică dacă eşti pe Transfăgărăşan în luna august şi te apucă ninsoarea, vei primi amendă dacă încurci circulaţia din cauza pneurilor tale de vară”, explică Nicu Avram, administratorul magazinului online.
  2. Anvelopele de iarnă sunt bune doar pe zăpada. “Greşit! Un pneu fabricat special pentru sezonul rece se foloseşte în momentul în care temperatură scade sub 7 grade Celsius. Este special concepută ca să aibă o aderenţă crescută în condiţii de temperatură scăzută, adică vor frâna mult mai bine pe asfalt uscat, când afară este frig, faţă de nişte pneuri de vară. La fel şi pe gheaţă sau polei, având un profil mai pronunţat. Aşadar, cauciucurile "winter" nu sunt bune doar pe zăpada, ci în toate condiţiile care presupun iarnă: frig, gheaţă, polei, zăpadă, umezeală”.
  3. Pneurile de iarnă frânează mai bine vara, deoarece sunt mai profilate. „Este o afirmaţie pe care o auzim destul de des, însă este eronată complet. Lumea crede că dacă un pneu are profil mai agresiv, cu blocurile de cauciuc scoase mai în evidenţă, aşa cum sunt cele de iarnă, atunci va frână mult mai bine pe asfalt uscat, vara. La fel crede lumea şi pentru că aceste gume sunt mai moi, având o aderenţă crescută în condiţii de vară, pe asfalt uscat. Aceste convingeri sunt însă greşite. Pentru că anvelopa de iarnă este fabricată dintr-un material special dedicat sezonului rece, care se bucură de proprietăţile sale atunci când temperatură este mai mică de 7 grade. Dacă folosim anvelopele de iarnă când e cald, suprafaţa de rulare se va uza mai repede, distanţa de frânare va creşte, pentru că materialul are aderenţă bună doar când e frig, iar înălţimea profilului va permite blocurilor din cauciuc să aibă o mişcare mare, atât la demaraj, cât şi la franare”.

Sfaturile 4,5 şi 6 în următoarea pagină

 

 

 

 

Citeşte mai departe în pagina următoare »