VW daună totală vândut cu 2.000 de euro, după un timp maşina se revinde în stare perfectă. Nu e magie

Autor: Marius Vișan 09 mart. 2017 Știri auto

Multiple şi perverse sunt metodele samsarilor de a-şi ţepui clienţii. De la kilometraje date înapoi, la maşini accidentate care apoi sunt revândute, când pici pe mâna unui astfel de dealer te poţi aştepta la orice. Cel mai nou caz ne este relatat de site-ul vezicatface.ro. Fostul proprietar al unui Volkswagen Caravelle, grav avariat într-un accident, a constatat că maşina se revinde ca fiind în stare „perfectă”.

Acesta povesteşte că a cumparat maşina din Germania în anul 2010, însă în septembrie 2015 a avut un accident declarat daună totală.

Impactul a fost destul de violent, roata stangă spate a încalecat o bordura şi a sarit cu totul din butuc. De asemenea, ambele airbag-uri au sărit după impact iar lonjeroanele au fost şi ele afectate.

În speranţa că o va repara a mai ţinut-o până în august 2016, după care a vândut-o cu 2.000 de euro. După un timp, căutând pe net un model asemanator, a regasit-o complet refăcută şi în „stare perfecta”.

Concluzia proprietarului

„Maşina asta a fost vândută ca daună totala, iar apoi repusă în circulaţie ca fiind în stare perfectă. Chestia asta nu e OK din două motive:

1. O maşină cu o daună totală precum aceasta, va avea probleme serioase în eventualitatea unui alt impact;

2. Cumparatorul ar trebui să stie pe ce dă banii şi ce riscuri işi asumă cumpărând o astfel de maşină, care e departe de a fi perfectă.”

Acum, actualul posesor al maşinii o revinde cu 7.800 de euro. 

Iată şi o poză cu maşina, înainte de a fi accidentată. Actualul proprietarul a păstrat aceleaşi numere de înmatriculare, prin urmare nu era greu de recunoscut şi de făcut legătura.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide