Audi R8: Design făcut de departamentul de marketing?

Autor: Adrian Mihălţianu 09 mart. 2015 Opinii

Aşadar, dragă pasionat de maşini, aştepţi răbdător, urmăreşti ştirile şi pozele „scăpate” cu maşini camuflate. Priveşti clipuri video cu jurnalişti celebri luaţi să se dea pe circuite cu piloţii Audi Motorsports. Apreciezi înregistrările cu sunetul motorului, care sună doar aşa cum poate suna un motor V10 aspirat natural cu gene de Lamborghini.

Aşteptarea creşte. Iar apoi, Audi dă publicităţii imaginile oficiale, într-un anticlimax total. O nouă maşină… care nouă maşină?! Noul R8 arată ca un facelift al generaţiei precedente. E adevărat, aceasta avea un design fabulos, dar atunci ne aflam în 2006, a trecut o grămadă de timp, iar timpul n-are milă.

Aşadar, ce avem acum? O grilă frontală mai ascuţită, faruri mai subţiri şi o linie cu caracter mai pronunţat. A, şi stopuri mai subţiri. Din lateral, maşina arată aproape exact ca predecesorul ei. Ceea ce înseamnă că arată bine, corect, dar a pierdut exotismul şi prospeţimea care i-au impresionat pe atâţia atunci când s-a lansat primul R8. Practic, nu este suficient de diferită sau de inovatoare, în opinia mea. Avem un exemplu de design evoluţionar împins la extrem.

Aş vrea să înţeleg şi de ce lama de aluminiu sau carbon de pe laterale, care era unul dintre elementele definitorii de design ale primului R8, a supravieţuit doar într-o formă redusă pe a doua generaţie. Nu ştiu de ce, dar face ca maşina să arate mai puţin fermă, o îngraşă chiar. E de neînţeles cum, în prezenţa unui astfel de redesign conservator, a fost înlăturată (nereuşit, aş spune) exact una dintre cele mai remarcabile elemente de design ale vechii maşini. Ce să mai înţelegi din asta?

Restul maşinii arată foarte bine. Interiorul este modern, uşor şi aerisit, cu un mediu specific unui cockpit. Din punct de vedere tehnologic, pare a fi excepţională, cu un şasiu mai uşor din aluminiu şi un sistem quattro regândit, deasupra cărora tronează un V10 care poate oferi până la 610 CP în versiunea „plus”. Şi, aşa cum am menţionat mai devreme, acesta şi sună minunat.

Întrebarea e: de ce o asemenea maşină minunată, care promite atâtea, este împachetată într-un limbaj de design care ar putea fi caracterizat fie ca lipsit de curaj şi viziune, fie ca leneş. Mercedes-Benz a făcut aceeaşi greşeală când a redesenat SL-ul acum vreo doi ani. O maşină mult mai bună decât predecesorul ei, mai uşoară şi infinit mai plăcută la condus, dar prea apropiată de vechea maşină din punctul de vedere al designului şi, mai rău, de-a dreptul urâtă. Drept rezultat, competitorii de la Aston la Maserati, trecând prin Ferrari, au deschis şampania, pe măsură ce vânzările SL-ului s-au prăbuşit. Mai poţi vedea câteva exemplare vechi pe-aici prin Silicon Valley, dar foarte puţine din modelul nou.

Norocul face ca maşina celor de la Audi să nu fie urâtă precum SL-ul. Este doar lipsită de inspiraţie şi îi lipseşte prospeţimea. Cel puţin atât pot spune după ce am văzut imaginile de presă. Se poate ca noul R să arate mai bine în viaţa reală, aşa cum stau lucrurile deseori. Dar şi-a pierdut diferenţa care îl făcea atât de apetisant când a fost lansat prima dată.

Cât despre „de ce”, putem doar specula, dar suspectez că oamenii de marketing de la Audi au decis că păstrarea schimbărilor la minimum şi menţinerea unei maşini uşor de recunoscut ca fiind un R8 până în cele mai mici detalii sunt calea cea mai uşoară către succes. Poate că asta le-au spus testele lor pe clienţi. Dar rezultatul nu este suficient de emoţionant şi mă întreb de ce designerii de la Audi nu se inspiră de la colegii şi competitorii de la Porsche. Vedeţi voi, designul generaţiilor succesive de 911 este tot evoluţionar, dar e mereu interesant, uitaţi-vă doar la tranziţia de la 997 la 991.

De asemenea, cu tot respectul, R8 nu este la fel de iconic precum 911. Geamănul său Lamborghini, Huracan, are un design foarte diferit de Gallardo şi este apreciat tocmai din acest motiv. Desigur, noul R8 ar fi meritat acelaşi tratament.

Nu mă înţelegeţi greşit, prieteni. Abia aştept să conduc noul R8 pe şosea şi pe circuit. Este probabil o maşină excepţională, care-ţi oferă o experienţă extraordinară de condus.

Dar în mintea mea o maşină rapidă trebuie să fie de asemenea exotică şi atractivă vizual pentru a te îndrăgosti de ea, şi mă tem că noul R8 nu prea reuşeşte asta. E păcat, mare păcat, aşa că, domnilor de la Audi, vă rog eu frumos, puteţi fi mai curajoşi data viitoare? 

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide