Cu cât le schimbă mai mult, cu atât rămân la fel

Autor: Adrian Mihălţianu 05 aug. 2015 Opinii
Cu cât le schimbă mai mult, cu atât rămân la fel

Să descoperi o maşină nouă care tocmai a fost lansată e ceva emoţionant. Te uiţi la design, îi simţi calitatea interiorului, răsfoieşti foaia de specificaţii şi, desigur, abia aştepţi momentul în care vei fi în stare să o experimentezi din spatele volanului. Noutatea scoate întotdeauna la suprafaţă energiile bune.

Sau, cel puţin, aşa ar fi trebuit să stea lucrurile. Pentru că, vedeţi voi, se coace o problemă în industria auto, iar această problemă e că maşinile complet noi arată identic sau aproape identic cu predecesoarele lor. Nu, nu vorbesc despre modele iconice, precum Porsche 911. De altfel, dacă tot veni vorba, deşi 911 şi-a păstrat forma generală, limbajul său de design evoluează cu subtilitate şi continuă să ofere emoţia şi sentimentul de special cu fiecare prezentare a unei noi generaţii.

Din nefericire, 911 este excepţia, iar nu regula. Luaţi, de exemplu, noul Audi R8. O maşină complet nouă, cu tehnologie formidabilă şi o nebunie completă atunci când o conduci, dacă e să mă bazez pe primele impresii din teste. Dar este aproape imposibil de distins de precedesorul său. Da, detaliile sunt mai ascuţite, dar dacă o priveşti în treacăt, maşina arată identic cu cea veche. R8-ul original este în continuare o maşină colosală şi de o importanţă aparte pentru Audi. O maşină care a adus emoţie şi a creat rumoare atunci când a fost lansată. Maşina nouă este fără îndoială una mai bună din punct de vedere tehnic, dar e păcat că designul său nu a evoluat mai mult, aşa cum s-a întâmplat cu sora ei Lamborghini Huracan, care arată complet diferit de predecesorul său Gallardo.

Număraţi diferenţele

Acelaşi lucru e valabil pentru noul Audi A4. Din nou avem tehnologii noi, performanţe dinamice mai bune, dar designul e aproape identic cu al predecesorului. Şi pentru că acesta nu arăta neapărat avangardist atunci când a fost lansat în 2008, imaginează-ţi cât de banal va arăta noul A4 spre finalul actualei generaţii, peste şapte ani. De fapt, sedanurile Audi păcătuiesc la fel în mai multe direcţii, pe toată gama A4-A6-A8. E ca şi cum Audi ar fi dezvoltat designul unui sedan generic, iar acum îl utilizează la nesfârşit în întreaga gamă şi de-a lungul a mai multor generaţii. Să sperăm că noul limbaj de design aflat acum în dezvoltare la Audi va oferi totuşi un aspect diferit pentru modele diferite.

Dar Audi nu e singurul. Da, Jaguar, la tine mă uit. Noul XE arată foarte asemănător cu primul XF, cu doar câteva detalii mai agresive. Noul XF arată foarte asemănător cu precedentul XF, cu doar câteva detalii mai agresive. Aţi prins ideea? Iar asta în ciuda faptului că maşinile sunt complet noi, sunt construite din aluminiu şi folosesc motoare şi electronică de ultimă generaţie. Cred că noutatea acestor maşini se pierde tocmai din cauza lipsei de evoluţie a limbajului de design.

Se pune întrebarea: de ce se întâmplă acest lucru? De ce echipe talentate de designeri îşi risipesc anii lucrând la o maşină complet nouă care arată identic cu modelul precedent? Răspunsul e complex şi implică stabilirea şi menţinerea identităţii de brand, în special în pieţele emergente. Mai este vorba de faptul ca oricine de pe stradă să fie capabil să recunoască brandul maşinii tale, indiferent de model şi de generaţie. Apoi, e vorba de a ridica valoarea aspiraţională şi dezirabilitatea brandului. Ar putea oare o altă abordare, de exemplu accentuarea designului grilei Audi în locul duplicării întregii maşini, să fie mai bună în atingerea acestor obiective? Greu de spus, şi ar adăuga un risc considerabil pentru succesul comercial al maşinii noi. Dacă se rămâne la lucrurile care au fost plăcute şi dorite până atunci, şansele ca succesul să continue sunt uşor de calculat, iar fabricanţii auto urmează această reţetă cu religiozitate.

Ca  pasionat auto, înţeleg motivele din spatele acestor designuri conservatoare, dar nu sunt chiar un fan al lor. Totuşi, sper că, pe măsură ce brandurile sunt expuse tot mai mult la nivel global, iar publicul învaţă să recunoască anumite mărci şi modele auto, o să avem parte de din ce în ce mai puţine forme de design „îngheţate”. Se va întâmpla asta cu următoarea generaţie de maşini, sau ceva mai încolo? Cu cât mai devreme, cu atât mai bine, zic. Urmarea, prin 2022…

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide