Editoblog

Sâmbătă, 2 iunie, promotor.ro a prezentat în premieră în România fotografiile oficiale ale noului Renault Laguna 3, a cărui lansare oficială va avea loc luni, pe 4 iunie.

Editoblog Editoblog
La ora la care citiţi aceste rânduri, imaginile noii generaţii a berlinei franceze vor fi inundat mass-media autohtonă. Doar Renault este importatorul cel mai important de la noi, aşa încât este normal să profite de o mediatizare cât mai puternică.

Însă câţiva dintre userii promotor.ro au fost pe fază imediat după ce ştirea a apărut pe promotor.ro, având suficient de multe comentarii. Deşi personal am dubii referitor la reuşita designului, cele câteva comentarii sunt în majoritate favorabile aspectului berlinei franceze, care se laudă cu o calitate mult îmbunătăţită. Din fotografii aşa pare, aşteptăm să vedem realitatea. Şi nu mă refer doar la materialele din interior, ci la cum arată maşina pe viu - sunt foarte multe cazuri în care diferenţele vizuale între poză şi realitate te uimesc, uneori în sens pozitiv, alteori nu.

Că tot veni vorba de cum arată, săptămâna care tocmai s-a încheiat am vrut să vedem ce părere aveţi despre nişte eventuale pictoriale cu bărbaţi. Am primit câteva mailuri "de ameninţare", în care eram luaţi peste picior, cu referire la articolele recente despre maşinile potrivite pentru minorităţile sexuale din America, atât gay, câtşi lesbiene... Comic, dar nu la asta ne gândeam, ci pur şi simplu testam terenul: ar fi suficient de multă lume interesată de pectorali şi bicepşi bronzaţi alături de forme line sau brute ale maşinilor? Cu alte cuvinte, cam câte femei tastează www.promotor.ro pentru pictoriale? :)

Se pare că foarte puţine (sau poate că în proporţia de 20% a răspunsurilor cu "DA" se numără şi nişte ei...). E clar, 70% nu vor să vadă bărbaţi şi maşini, ci femei frumoase şi sexy alături de maşini tari. Personal, sunt de acord cu aceştia, dar nu îmi luaţi în seamă observaţia subiectivă. Pe viitor, oricum, doar sexul frumos va apărea în pictoriale.

Şi, pentru că vă (şi ne) place ceea ce este frumos, nu pot să nu remarc, surprins chiar, cât de prolific este concursul de design. Nu neapărat ca număr de participanţi, cât la nivelul creativităţii. Românul s-o fi născut poet, însă userul, cititorul şi telespectatorul ProMotor s-a născut (sau a devenit) designer! Mi se pare, totuşi, ciudat că nimeni nu a comentat până acum nici unul din desenele trimise. Sunt câteva care sigur i-ar interesa pe cei de la Dacia-Renault. Aşa încât, săptămâna aceasta ne interesează cam ce părere aveţi despre succesul noului Renault Laguna: va fi sau nu va fi? Aceasta este întrebarea. La sfârşitul săptămânii următoare vom vedea şi verdictul.