Imaginea Toyota creşte după analiza NASA

Autor: Oraan Mărculescu 22 feb. 2011 Opinii
Imaginea Toyota creşte după analiza NASA

Veste bună pentru susţinătorii producătorului japonez, dar nu
prea bună pentru cei care vedeau Volkswagen urcând vertiginos pe
locul întâi în topul constructorilor mondiali – mai ales pe fondul
problemelor pe care „scandalul pedalei” le-a creat în domeniul
vânzărilor pentru Toyota.

Mai exact, investigaţia specialiştilor de la NASA cu privire la
defecţiunile electronice responsabile de accelerarea neintenţionată
a maşinilor Toyota are un răspuns: nu există probleme. Cu alte
cuvinte, Toyota a fost exonerată, pe cale
oficială,
de acuzaţiile conform cărora incidentele cu
„pedala buclucaşă” ar fi fost cauzate de probleme de
proiectare.

Mai mult, specialiştii NASA au descoperit, practic,
aceleaşi lucruri pe care investigatorii Toyota, dar şi cei ai
NHTSA, le-au expus publicului.
Cele mai frecvente cauze
pentru accelerarea „involuntară” a maşinilor au fost blocarea
pedalei din cauza lichidelor vărsate de ocupanţii maşinii sau a
altor obiecte scăpate de aceştia pe jos, folosirea unor covoraşe
neconforme (care au dus la blocarea pedalei) sau, pur şi simplu,
factorul uman (unii şoferi au apăsat acceleraţia, crezând că e
frâna).

După rechemări de miliioane de maşini, sute de procese intentate
de clienţi şi miliarde de dolari cheltuiţi, Toyota este repusă în
drepturi. La doar câteva zile după rezultatele anchetei NASA,
compania YouGov/Brandindex a arătat că firma japoneză
beneficiază de o creştere explozivă a imaginii
.

Cu alte cuvinte, încrederea oamenilor în compania Toyota intră
din nou pe trendul ascendent, specialiştii afirmând că
„repararea” imaginii firmei japoneze este mai rapidă decât
se aşteptau
. Ceea ce îi face pe oficialii japonezi să
spere într-o redresare cât mai rapidă a vânzărilor.

Lucru care nu este neapărat pe placul grupului Volkswagen, care,
pe fondul problemelor de la Toyota, şi-a permis să-şi revizuiască
obiectivele măreţe, de a deveni Number One Mondial mai
repede decât îşi propuseseră mai marii VW: 2015 în loc de
2018.
Acum, însă, kucrurile revin la normal, iar gigantul
Toyota se preconizează că va rămâne cel mai mare constructor pe
plan mondial cel puţin până la finalul acestui deceniu.

Într-un fel, vocile (nu puţine) care susţineau că acest „scandal
al pedalei” este doar o metodă bine pusă la punct pentru denigrarea
Toyota par să aibă dreptate. Chiar dacă, la un an distanţă, Toyota
se dovedeşte că nu se face vinovată de acuzaţii, scandalul
a avut repercusiuni destul de serioase asupra imaginii
japonezilor.

Îmi amintesc de situaţia de acum câţiva ani, când nemţii
de la respectabila organizaţie ADAC au răsturnat Logan-ul
.
Imaginile cu maşina românească pe două roţi au făcut încojurul
lumii în doar câteva ore şi se părea că ameninţarea pentru maşinile
second hand, în principal cele din Germania, va da chix.

În schimb, la doar două zile cei de la ADAC au retras
toate rezultatele testului realizat cu Dacia Logan
, iar
vocile care susţineau că a fost vorba de o „făcătură” au început să
se înmulţească. Ţin minte că şi ProMotor a făcut atunci un test de
stabilitate în condiţii similare, rezultatul fiind că Loganul nu se
răstoarnă.

Cam la fel stă situaţia şi cu Toyota: după ce organismul
american NHTSA a făcut vâlvă cu „scandalul pedalei”, tot ei sunt
cei care exonerează firma japoneză. O fi vorba de
conspiraţii?
Americanii care vor să-şi protejeze industria
autohtonă, alţi producători care vor să ajungă „pe scurtături” în
frunte, atacând capra vecinului, bani grei daţi pentru
muşamalizarea adevăratelor probleme?

Tot ce ştiu este că o conspiraţie bună nu poate fi dovedită.
Iar, în acest moment, certitudinea este că imaginea Toyota
revine pe plus în ritm galopant. Datorită clienţilor
, nu a
altor instrumente de marketing.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide