Poliţia Comunitară a început campania anti „şantajiştii parcărilor”

Autor: Dan Vache 20 mai 2010 Opinii
Poliţia Comunitară a început campania anti „şantajiştii parcărilor”

Cel puţin în Bucureşti, această practică a „şantajului
în parcare” este larg răspândită
– fie că vorbim de
străduţele aglomerate din centru, fie că vorbim de parcările din
faţa cluburilor.

Scenariul este acelaşi: viI cu maşina la birou (sau la club),
loc de parcare găseşte foarte greu, dar, ca prin minune, apare un
individ „binevoitor”, care îţi arată unde poţi parca. Uşurat,
nici nu mai contează că ţi se cere de la obraz
plata
(„şefu’, 2 ron” sau 5 ron, după caz).

Făcând o paranteză, în unele situaţii s-a ajuns la tupeul în
care respectivii indivizi îţi cer direct 10 ron, „că s-a scumpit
parcarea”. Parcarea cui? A lor?

Ei bine, nu mai departe de ziua de ieri (miercuri) am trecut
printr-o expeienţă aproape uluitoare. Am vrut să parchez lângă
Facultatea de Arhitectură – fiind trecut de ora 18:00, agenţii de
parcare nu mai erau de serviciu, deci, practic, parkingul era
gratis.

Sau cel puţin aşa credeam, deoarece imediat a răsărit un
astfel de individ „binevoitor”
, făcându-mi semne cum să
parchez maşina. Ştiam ce mă aşteaptă când mă dau jos şi deja îmi
pregăteam atitudinea anti-şpăgari „vezi că, dacă mi se întâmplă
ceva la maşină, o păţeşti”. De parcă o astfel de atitudine contează
– urmarea ar fi clar deteriorarea maşinii.

Iar şantajiştii exact pe asta se bazează: pe teama
omului ca maşina pentru care munceşte să nu îi fie
deteriorată
. Lucru pe care îl poate evita cu o sumă
modică, 1 ron, 2 ron, 5 ron. Un şantaj acceptat forţat de bunăvoie
(nu găsesc altă exprimare).

Ei bine, nu a mai fost cazul să mă confrunt cu personajul,
deoarece de nicăieri şi-au făcut apariţia doi tipi solizi,
care l-au înşfăcat pe şantajist
. Oare ce însemna asta? Am
încercat să mă dumiresc şi nu mică mi-a fost mirarea când unul
dintre tipii duri s-a prezentat „Agent Ionescu, Poliţia
Comunitară”.

Şi uite aşa am aflat, cu uimire, că Poliţia Comunitară a
fost implicată de curând în campania împotriva „şantajiştilor
parcărilor”
. Din păcate, sunt prea puţini agenţi de teren
pentru ca să facă faţă numărului mare de şantajişti.

Însă e bine că, iată, cel puţin în ce priveşte parcările,
Poliţia Comunitară îşi face treaba. Şantajiştii
sunt „pescuiţi” de agenţi îmbrăcaţi în civil, sunt duşi la secţie,
li se întocmeşte proces verbal şi amendă. Recidiviştilor li se
întocmeşte dosar penal – şi să nu credeţi că şantajiştii renunţă
aşa de uşor la practicile lor.

Bineînţeles, se pune problema eficienţei acestor acţiuni.
Nu înseamnă că „şantajiştii parcărilor” vor dispărea peste
noapte
, evident. Dar eu unul consider că e un început spre
o societate mai civilizată, unde să nu îţi fie teamă pentru maşină
de fiecare dată când o parchezi.

I-aş putea blama şi pe cei care le dau bani acestor şantajişti –
nu mă refer la victimele de conjunctură, care sesizează imediat că
e vorba de un şantaj, dar cedează instinctului de conservare (a
maşinii, normal). Mă gândesc la aceia care deja au un fel
de „abonament”
, cărora şantajiştii le ţin locurile de
parcare ocupate, deşi e vorba de un loc public de parcare.

Din nou fac o paranteză: am ajuns la situaţia în care, pe strada
Tudor Arghezi, chiar în faţa intrării în parcarea subterană de sub
Intercontinental, un astfel de şantajist să îi ţină locul de
parcare pe trotuar unui angajat al parcării. Deci s-a ajuns la
o cârdăşie exagerată, unde în principal îl blamez
pe cel care şi-a asigurat locul, într-un mod foarte şmecheresc.

Şi, dacă vrea cineva să îmi atragă atenţia că e criză şi aceşti
şantajişti nu au din ce trăi, îi sugerez să mai urmărească
o dată celebrul film „Filantropica”
. Eventual să îi şi
întrebe pe cei de la Poliţia Comunitară cam cât câştigă pe lună un
astfel de şantajist – s-ar putea să constate că mult mai mult decât
rata pe care o plăteşte la maşină.

Aşadar, dacă până acum credeam că suntem doar noi vs.
„şantajiştii parcărilor”, am aflat că, totuşi, Poliţia
Comunitară, cel puţin în zona centrală a Capitalei, ne este un
aliat
.

În celelalte zone ale Bucureştiului sau
chiar în alte oraşe, care este situaţia?


PUTEŢI RĂSPUNDE
AICI

oraan.ro

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide