Aston Martin Super Sport – primele informaţii

Autor: Andrei Cosmin Iordache 18 aug. 2010 Prezentări

Dacă spui o maşină de 7,5 milioane de euro, automat te vei gândi
la un model de colecţie clasic care a reprezentat ceva în istoria
automobilistică. Raţiunea refuză însă să facă asocierea într-un
preţ atât de mare şi o maşină nouă contemporană, care nici măcar nu
a intrat în producţie. Dar se pare că trebuie să ne obişnuim şi cu
această idee, existând speculaţii că Aston Martin vrea să
producă cel mai scump supercar făcut vreodată, mega exclusivistul
Aston Martin Super Sport.

Acest model ar
trebui să fie următorul standard de în lumea hypecar-urilor, doar 8
astfel de exemplare fiecare la preţul de mai sus menţionat fiind în
aşa zisele planuri de producţie. Ceea ce înseamnă că în timp va
deveni un fel de diamant Cullinan – piatră preţioasă evaluată la
peste 400 milioane de dolari, pentru cei care nu ştiu despre ce
vorbim – al lumii automobilistice. Pentru a putea însă pune un preţ
atât de mare, Aston Super Sport trebuie să fie cu adevărat
special.

Aston Martin Super Sport

Conform celor de
la
GTSpirit
, acest model va avea un motor montat central şi o
caroserie în genul modelelor italiene de tip berlinetta, o premieră
pentru un Aston Martin de şosea, propulsor despre care se spune vă
ca avea o arhitectură V8, o cilindree de 5,4 litri şi va
dezvolta în jur de 950 CP
. Ţinând cont că acest bolid va
costa mult mai mult decât un Bugatti Veyron , probabil va avea o
masă mult mai mică, pentru a îl depăşi şi la performanţe nu doar la
preţ. Spre deosebire de Bugatti , Aston Martin va oferi şansa
fiecărui client să îşi aleagă singur culoarea şi va avea grijă ca
nuanţele şi finisaje oferite să nu fie duplicate pe cele 8
exemplare oferite.

Despre acest
proiect se mai menţionează că este o colaborare între marca
britanică şi un producător francez de maşinuţe pentu Golf, Star
Electric Cars, deşi nu vedem legătura dintre mărci şi care ar putea
fi contribuţia partenerului la întregul proiect. Tindem însă să
credem că este una din acele glume de 1 Aprilie, până la proba
contrarie, fiind pur şi simplu mult prea scump şi este greu de
crezut că Aston Martin o ţine numai în ediţii super limitate,
One-77 fiind acum cel mai dorit Aston al momentului, la un preţ
considerabil mai mic. Iar imaginile manipulate digital par foarte
similare cu cele ale conceptului Aston Martin V10 prezentat acum
doi ani…

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide