Audi RS5 facelift în premieră la Frankfurt 2011

Autor: Andrei Nan 23 sept. 2011 Prezentări

Audi RS5 este cunoscut printre împătimiţi drept rivalul principal al lui BMW M3. Iar acum, la Salonul Auto Frankfurt 2011, RS5 trece printr-un facelift menit a-i conferi o imagine fresh – oare îşi va depăşi astfel duşmanul fără drept de apel?

În mod evident, faceliftul este acelaşi aplicat celorlalte versiuni ale familiei Audi A5, farurile devenind mai înguste şi mai elegante, în timp ce spoilerul beneficiază de aceleaşi fante uriaşe de aerisire, precum şi de ornamentul cu look aluminiu din partea inferioară. În acelaşi timp, grila este uşor modificată, având o formă hexagonală, deja familiară.

Audi RS5 facelift se mai diferenţiază prin stopurile puţin modificate, precum şi prin designul noilor jante de 19 inch sau chiar 20 inch, acestea din urmă încălţate cu pneuri foarte late, de 275/30 R 20. În interior, Audi RS5 facelift rămâne aproape neschimbat, primind un nou volan sport, cu partea inferioară teşită, dar şi o nouă manetă pentru schimbătorul de viteze.

Din punct de vedere tehnic, Audi RS5 rămâne echipat cu acelaşi motor V8 FSI, de 4,2 litri şi 450 CP, obţinuţi la 8.250 rpm. Având un cuplu maxim de 430 Nm, între 4.000 şi 6.000 rpm, motorul este cuplat la o cutie de viteze automată S-Tronic, cu 7 trepte şi dublu ambreiaj, în timp ce puterea este transmisă la toate roţile printr-un sistem quattro cu un diferenţial central „crown-gear”, controlat de un sistem electronic Torque Vectoring.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide