Mazda MX-5 ediţie aniversară la Geneva 2010

Mazda MX-5 împlineşte în 2010 20 de ani de viaţă şi pentru a avea cât mai mulţi invitaţi la petrecere, profită de Salonul de la Geneva şi marchează momentul printr-o ediţie specială Mazda MX5 20th Anniversary.

Mazda MX-5  ediţie aniversară la Geneva 2010 Mazda MX-5 ediţie aniversară la Geneva 2010

Mazda MX-5 celebrează două decenii de existenţă printr-o ediţie specială prezentată la Salonul de la Geneva 2010. Este doar o ediţie adresată celor foarte pasionaţi, pentru că nu vine cu dotări care să deturneze un client obişnuit de la o versiune neaniversară şi probabil mai ieftină.

Concret, această versiune se distinge prin cele trei culori speciale, True Red, Crystal White Pearl şi Aurora Blue, nuanţe care îşi au corespondenţa cromatică şi la interior. În plus la exterior acest model vine cu un pachet de personalizare însemnând conturul grilei, al proiectoarelor şi mânere cromate, plus jante pe 17.

Ca şi dotare tehnică se menţionează de o bară stabilizatoare pentru suspensia faţă, mai multe detalii urmând să vină în preajma Salonului de la Geneva. Ca orice serie limitată, plăcuţele de autentificare nu lipsesc, numerotate de la 1 la 2000, pentru că doar atâtea exemplare vor fi fabricate.