Un nou video cu cea mai nouă versiune Mercedes E-Class Break, foarte spaţioasă, dar îndeajuns de elegantă pentru orice om de afaceri cu familie sau cu îndeletniciri sportive.
Mercedes E Class Break - primele info oficiale
Famillile emancipate şi şoferii de taxi germani se pot acum bucura, Mercedes a emis primele poze cu modelul Mercedes E Class break. Acest longeviv break, existent pe piaţă încă din 1980, este mai impozant şi mai luxos decât precedenta versiune.
Noul Mercedes E-Class T-Modell preia fidel muchiile ascuţite ale lui Mercedes E Class W212, mai ales în partea posterioară germanii revenind la liniile din riglă şi echer în defavoarea formelor rotunjoare.
Creşterea în dimensiuni este de 12 mm, noul E-Class Break măsurând acum 4,90 metri. Interiorul este mai spaţios, cu bancheta rabatată dezvăluindu-se un spaţiu util de 2 metri cubi, valoarea superioară generaţiei W211, care avea un volum de 1,95 metri cubi. De asemenea, hayonul are o deschidere largă şi datorită suspensiei pneumatice, indiferent de încărcare, garda la sol rămâne constantă, dar gata cu elementele specifice vehiculelor comerciale.
Din prisma motorizărilor, acest model va împrumuta toate propulsoarele berlinei, cu un vârf de gamă AMG cu blocul de 6.2 litri. Acest model va primi aceleaşi transmisi şi bineînţeles tracţiunea integrală 4Matic. Preţurile pentru Germania vor începe de la 44.800 euro şi vor urca la 70.150 euro pentru E 500. Versiunea AMG nu a fost încă "preţuită". Premiera oficială, la Salonul Auto Frankfurt 2009.




















