Noul BMW X3 – detalii oficiale şi poze “cu perdea”

Autor: Andrei Cosmin Iordache 15 iun. 2010 Prezentări

BMW foloseşte aceeaşi strategie ca la testul cu BMW X1- la care

am fost singura publicaţie românească prezentă
– şi la
viitoarea generaţie BMW X3. Adică ne oferă informaţii din belşug,
numeroase poze, dar „uită” să dea jos camuflajul despre maşina. Aşa
că avem parte iarăşi de o prezentare cu perdea. Ne putem da însă
seamă că noul X3 este un model mai masculin decât precedenta
generaţie. Conform Autocar, cei care au publicat aceste imagini,
specificul primei generaţii se păstrează şi nu va exista nici un
dubiu de unde noul X3 a preluat ştafeta.

Din cauză că acum există BMW
X1, X3 trebuia repoziţionat mai aproape de fratele mai mare X5.
Astfel noul X3 a crescut în lungime cu 83 mm, este mai lat cu 29 mm
şi mai înalt cu 40 mm. Măsurând acum în jur de 4,65 m, noul
BMW X3 va fi mai mare decât Audi Q5, rivalul care îl depăşise
într-o primă fază ca dimensiuni.

Noul X3 vs vechiul X3

Implicit ampatamentul a
crescut cu 15 mm ceea ce s-ar traduce într-un spaţiu interior
sporit, pe locurile din spate pasagerii beneficiind de un plus de
spaţiu pentru genunchi de 20 mm. De asemenea, portbagajul are o
valoare premiantă în segment de 550 litri, reuşind iarăşi să
depăşească cu puţin Audi Q5. Un alt aspect la care BMW a lucrat
pentru a lua faţa competitorilor a fost interiorul. Deşi din
imagini vedem mai mult scotch decât elemente reale, nemţii spun că
s-a dorit un nivel de calitate similar cu cel al limuzinei
BMW Seria 5.

Din punct de vedere al
motorizărilor, se va putea opta pentru patru propulsoare pe
benzină, vârful de gamă urmând să fie xDrive35i cu o putere de 306
CP. Cele mai dorite motorizări în Europa vor fi însă cele Diesel şi
aici oferta este destul de variată, vorbindu-se de un 2.0
litri de 181 CP pe versiunea xDrive20d, sau 201 CP pe xDrive23d (o
variaţie nouă) sau vârful de gamă xDrive30d cu puterea de 241
CP
. Urmând ultimele tendinţe, noul X3 va fi acum şi o
opţiune pentru cei care doresc un hibrid, o versiune AcriveHybrid
fiind se pare în lucru.

Lansarea acestui model se va
face evident la Salonul de la Paris din toamnă, iar lansarea
comercială se va consemna în lunile care preced lansarea de la
salonul francez. BMW spune că preţurile nu vor suferi modificări
faţă de generaţia încă
titulară”.


Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide