Noul Mercedes-Benz SL – imagini si informatii oficiale cu noul SL

Autor: Gabriel Grosoiu 15 dec. 2011 Prezentări

Mercedes-Benz SL, decapotabila care de zeci de ani stă în topul preferinţelor vedetelor de la Hollywood, a ajuns la momentul unei noi generaţii. Cea de-a şaptea, mai exact. După ce primele fotografii oficiale ale noului SL au fost publicate pe internet, a venit timpul să aflăm mai multe detalii legate de maşină.

În primul rând, roadsterul marchează o premieră în gama producătorului german, datorită utilizării aluminiului pentru aproape toate reperele maşinii. Nu doar caroseria şi şasiul beneficiază de acest material, ci şi suspensia multi-link, fapt ce face ca greutatea maşinii să fie mai mică decât în cazul precedentei generaţii cu 140 kg

Potrivit oficialilor germani, maşina ar fi putut fi chiar mai uşoară, dar multitudinea sistemelor de siguranţă de la bord a impus un compromis în favoarea securităţii active şi pasive. Astfel, maşina va fi dotată cu Pre Safe, Distronic Plus sau Attention Assist, echipamente consacrate deja pe celelalte modele ale mărcii.

Cei care nu se vor putea bucura de o plimbare cu hard top-ul pliat decât în compania muzicii de cea mai bună calitate vor aprecia sistemul FrontBass, care foloseşte şasiul pentru a amplifica şi optimiza sunetul oferit de sub-woofer. Există, însă, ceva special şi pentru cei care preferă să lase acoperişul nepliat.

Plafonul noului Mercedes SL va fi disponibil în două versiuni: cel din sticlă, precum şi cel dotat cu extravagantul Magic Sky Control, care permite setarea nivelului de transparenţă la nivelul habitaclului. Sistemul Magic Vision Control este denumirea pompoasă pe care germanii o folosesc pentru ştergătoarele care încorporează şi duzele pentru curăţarea parbrizului.

Dar să ajungem la partea cea mai importantă a noului SL, şi anume la motorizările propuse de Mercedes-Benz. Pentru început, maşina va fi disponibilă, în Europa, în două versiuni pe benzină. SL 350 va fi dotat cu motorul V6 de 302 CP, capabil să ofere un cuplu de 370 Nm, precum şi un consum de 6,8 l/ 100 km.

Performerul gamei, până la intervenţia celor de la AMG, va fi SL 500, cel al cărui V8 preluat de pe nava amiral S Class va pune la bătaie 429 CP şi un demaraj de la 0 la 100 km/h de 4,6 secunde. Cei care vor, însă, un SL exclusivist, încă de la început, au la dispoziţie ediţia limitată „Edition 1”.

Aceasta înseamnă jante de 19 inchi, tapiţerie specială din piele, scaune dotate cu sistemul Airscarf, precum şi un sistem audio Harman/Kardon Logic7. De asemenea, cei care se vor afişa la volanul unui Mercedes-Benz SL Edition 1, o vor putea face cu toată strălucirea culorii „designo crystal silver magno”, disponibilă pentru exterior, în timp pe interiorul va impresiona prin decoraţiunile black piano. Noul Mercedes-Benz SL va fi prezentat oficial în cadrul Salonului Auto Detroit 2012, urmând să debuteze pe piaţă începând cu primăvara anului viitor.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide